Fostul ministru Daniel Suciu lansează o provocare pentru noul ministru Ion Ștefan, pe care îl invită la o dezbatere 1 la 1 pe teme de interes legate de activitatea din Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Suciu spune că dacă Ion Ștefan va accepta propunerea sa va da dovadă de transparență.

”Au trecut aproape două săptămâni de când ați devenit ministru al lucrărilor publice și administrației publice. Ați avut deci timp suficient la dispoziție pentru a vă familiariza cu problematica din aria dumneavoastră de responsabilitate, dar și pentru a înțelege ce lucruri s-au făcut în perioada de dinaintea mandatului dumneavoastră. Am observat în același timp faptul că, de la învestirea în funcție a actualului guvern, premierul Ludovic Orban și diverși miniștri ai cabinetului au formulat acuzații cu privire la activitatea precedentului guvern. Consider în acest context că este în interesul cetățenilor ca toate problemele ridicate de guvernul din care faceți parte să fie clarificate în spațiul public – punctual și pe domenii de activitate. Acest lucru se poate face cel mai bine printr-o dezbatere față în față între actualul ministru și fostul ministru”, a scris Daniel Suciu pe pagina personală de pe o rețea de socializare.

Social democratul Daniel Suciu îl asigură pe noul ministru că în cadrul dezbaterii este dispus să atingă toate temele de interes din activitatea ministerului.

”Întrucât sunt diplomat și vă asigur că nu fug cu microfonul, vă invit deci, domnule ministru, la o dezbatere 1 la 1, care să aibă loc în ziua aleasă de dumneavoastră, la ora și locația care vă face să nu fiți emotiv, așa cum ați fost la audierile din Parlament. Sunt gata să discut cu dumneavoastră toate temele care privesc ministerul pe care acum îl conduceți și în special aceste lucruri despre care s-a vorbit recent în spațiul public:

  • ​Situația facturilor restante pe PNDL, deoarece ați vehiculat o sumă care nu este conformă cu realitatea, iar transparența este un cuvânt care vă este drag.
  • Situația plăților aferente POR și viziunea dumneavoastră despre viitorul exercițiu financiar european, inclusiv relansarea axei 2.2, distribuirea rezervei de performanță și posibilitatea supracontactării pe anumite axe de succes.
  • Viziunea dumneavoastră despre Codul Finanțelor Publice Locale, având în vedere solicitările autorităților administrative.
  • Viziunea dumneavoastră despre bugetul ministerului pe anul viitor.
  • Orice temă pe care o considerați oportună și eu vă garantez că nu vă întreb de impozitul pe casă și grinda greșită”, a mai precizat Daniel Suciu.

Fostul ministru își exprimă speranța că noul ministru va accepta această invitație. În opinia social democratului Daniel Suciu, accetare la o dezbatere 1 la 1 ar reprezenta ”o dovadă de transparență în fața cetățenilor încă din primele zile de mandat”.

Suciu a lansat și un îndemn pentru ministrul Ion Ștefan: ”Vă rog să NU urmați exemplul domnului Klaus Iohannis, premierul de facto al guvernului din care faceți parte, care evită dezbaterile față în față, sfidându-i pe români. Mă puteți contacta personal oricând la numărul de telefon pe care îl aveți deja. Curaj, domnule ministru!”, a încheiat Suciu.

Daniel Suciu a fost timp de 8 luni ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în Guvernul Viorica Dăncilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.