Dezvăluiri explozive la Culisele Statului Paralel. Cine ar putea fi acarul Păun al tragediei cu 4 morți de pe A7 – Călimănești

Dezvăluiri explozive la Culisele Statului Paralel. Anca Alexandrescu și jurnalistul de investigații Mihai Belu au prezentat o serie de documente care sugerează că vina pentru tragedia de la șantierul A7 s-ar împărți între firma UMB Spedition a lui Dorinel Umbrărescu, CNAIR și Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași. În acest moment, potrivit anchetei jurnalistice de la Culisele Statului Paralel, s-ar încerca identificarea unui țap ispășitor.

Mergând pe firul cronologic al documentelor, Anca Alexandrescu și Mihai Belu au descoperit că respectivul contract pentru tronsonul Focșani – Bacău al A7 s-a semnat pe 28.12.2022 

„Era un contract din fonduri europene, in proporției de circa 70%. Banii sunt din PNRR, de asta sunt disperați, că dacă se află că a fost cea mai mică neregulă vor pierde acești bani și vor trebui dați din bugetul de stat,” a precizat Anca Alexandrescu.

Imagine

După doar câteva zile de la semnarea contractului, pe 4 ianuarie anul acesta, Transgaz a dat avizul de principiu în care spune foarte clar cum trebuie să se lucreze, însă CNAIR a dat abia în martie ordin de începere a lucrărilor.

„Joi veți vedea în exclusivitate la noi că în luna mai deja se semna contractual pentru relocarea conductei, deci nu cum au spus unii că se stau 6-7 luni. Problemele o să le veți vedea joi, dar și imagini în exclusivitate de la fața locului care vor arăta indubitabil ce s-a întâmplat acolo”, a mai precizat Anca Alexandrescu.

LUCRĂRI ÎNTÂRZIATE, FACTURI PLĂTITE ÎN AVANS. CARE ERA GRABA?

Jurnalistul Mihai Belu a explicat și el că din consultarea documentelor și a decontărilor se conturează o situație foarte bizară. „Bucata unde s-a produs explozia are o valoare de 2,3 mld. de lei și o perioadă de executare de 30 de luni, avem deja 5 luni, deci 16% din contract, deci ar fi trebuit să fie la 16% din lucrare. Au emis însă o factură de 49 de milioane de lei, care reprezintă 2%, ceea ce indică o întârziere măricică”.

„Factura era scadentă în 10.10. 2023 si au plătit-o cu 39 de zile mai devreme. Care era graba?” a întrebat Anca Alexandrescu.

M. Belu: Este greu de explicat, pentru că eu nu cred că putea fi plătită factura asta sub nicio formă. O cerere intermediară de plată are câteva sute de pagini care conțin toate datele lucrărilor executate.

A. Alexandrescu: Îmi spune cineva că nu le verifică nimeni.

Imagine

CINE ESTE POTENȚIALUL ACAR PĂUN?

M. Belu: „Aceste cereri vin la București și în acest moment principalul candidat la probleme este Emilian Rusoiu, șef Unitatea de Implementare a Proiectelor din CNAIR, cel care a preluat cele 102 pagini venite de la DRDP Iași și a dat-o în plată, fără o verificare în teritoriu

Și aici este o probleme din ce în ce mai mare și toți oamenii ăștia și-au dat seama că se caută un acar Păun.

Toți oamenii de la CNAIR si Min. Transporturilor își dau seama că NU O SĂ INTRE GRINDEANU la pușcărie, nici măcar nu se poate face nici acord de recunoaștere. În momentul de față acest domn Rusoiu pare să fie acarul Păun”, a afirmat Belu.

Emilian Rusoiu, șef Unitatea de Implementare a Proiectelor din CNAIR și soția sunt angajați ai CNAIR.

Imagine

 

Imagine

Imagine

Imagine

 

CRONOLOGIE ȘI INDICATORI TEHNICO-FINANCIARI

semnarea contractului Focșani – Bacău  (28.12.2022)
Preț total: 6,5 miliarde de lei (4 loturi)
Lot 1 Focsani – Domnești Târg km 0+000 – km 35+600 
preț Lot 1: 2,3 miliarde de lei = aproximativ 13,5 mil. euro/km de autostrada. 
Durata contractului: 30 de luni. 
Data începerii lucrărilor: aprilie 2023. 
După 5 luni de la începerea lucrărilor (16% din durata totală a contractului) s-a facturat 49,4 milioane de lei (2% din valoarea contractului)
Cererea Intermediară de Plată (CIP 1) a fost făcută pe baza documentelor prezentate de constructor și verificate, în lipsa unei terțe părți, de către DRP Iași care îndeplinește rolul de „diriginte de șantier”
Datele din CIP 1 nu sunt verificate. 
Factura și CIP-ul aferent au fost avizate de oameni din CNAIR din birou, fără verificare în teren. 
Emil Rusoiu a preluat documentele de la DRP Iași și Spedition UMB și a avizat plata. 

Joi, într-o ediție incendiară a emisiunii Culisele Statului Paralel, Anca Alexandrescu și jurnalistul de investigații Mihai Belu vor prezenta noi documente și imagini în exclusivitate de la locul tragediei, care arată cum se fac jocurile pentru ca firma UMB Spedition a lui Dorinel Umbrărescu și șefii din Min. Transporturilor să scape de răspundere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.