Consilierul municipal PNL Diana Morar critică modul în care au fost cheltuiți banii din bugetul local de către administrația PSD a municipiului Bistrița, din care aproape jumătate a fost alocat cheltuielilor cu salariile și doar o parte infimă investițiilor. „Zilele vă sunt numărate”, este mesajul transmis social-democraților de către aleasa PNL.
Diana Morar spune că aproape 50% din bugetul local al municipiului Bistrița este cheltuit pentru salarii, diurne, deplasări și evenimente., totalul ajungând la 145 milioane lei pe an.
„Scurt bilanț al bugetului local, la final de an! Fiecare locuitor al municipiului Bistrița trebuie să știe situația reală a bugetului local și modul dezastruos în care administrația PSD gestionează banul public. La nivelul municipiului avem un buget rectificat de aproximativ 340 de milioane de lei, în total.
Suntem la final de an, dar, din păcate, Primăria Bistrița cheltuie aproape 50% din acești bani pe salarii, diurne, deplasări, evenimente culturale. Astfel, secțiune de funcționare a întregului aparat condus de PSD cheltuie 145 de milioane de lei pe an„, a scris pe Facebook, aleasa liberală.
În schimb, pentru investiții au fost prevăzuți bani puțini, și sub 30% din lucrările executate au fost facturate.
„În 30 noiembrie, pe investiții avem realizari de doar 48 de milioane de lei. Aici se adaugă blocurile reabilitate și străzile peticite de viceprimarul Niculae.
În concluzie la secțiunea dezvoltare doar 29.9% au fost facturate, în schimb, la sectiunea de functionare unde sunt cuprinse salariile și subvențiile instituțiilor subordonate , cheltuielile sunt realizate în proporție de 94%. Secțiunea de funcționare cheltuie bani cu nemiluita pe salarii, deplasări, diurne și vedem că aici nu sunt probleme și toți funcționarii merg acasă bine plătiți, indiferent de modul în care funcționează administrația.
În ultimii 3 ani nu s-a realizat niciun obiectiv notabil și pe final de mandat avem doar promisiuni și scuze. Administrația nu este una performantă deși Primăria Bistrița are cheltuieli lunare de 12 milioane de lei pe salarii și funcționare.
Administrația PSD nu a fost în stare să realizeze obiectivele promise, fiind exclusiv vinovata de modul extrem de lent în care funcționează administrația locală„, a mai arătat Diana Morar.
Aceasta mai susține că în urma PSD „rămâne un buget local prăduit, cu puține investiții realizate și cu promisiuni deșarte„.
„PSD a demonstrat că este incapabil să gestioneze banul public și singura scăpare au fost împrumuturile bancare prin care a îndatorat Bistrița pe 20 de ani.
Colegilor PSD din Consiliul municipal le spun ca e bine pentru Bistrița că mai au doar câteva luni să ascunda găurile din buget și sunt convinsă că din vară ștacheta va fi predata unei noi administrații care va avea respect față de cetățean și față de banul public. Sunteți liberi să continuați batjocura pentru că zilele vă sunt numărate!„, a mai adăugat Diana Morar.