Doi tineri din comuna bistrițeană Rebra au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru mai multe infracțiuni, după ce s-au bătut cu alți doi consăteni. Unul este cercetat și pentru conducere fără permis.
Polițiștii din orașul Năsăud au fost sesizați, pe data de 6 august, prin serviciul de urgență 112 că în comuna Rebra a avut loc o agresiune, în urma căreia un tânăr de 18 ani din localitate a avut nevoie de îngrijiri medicale. În urma cercetărilor, au fost identificați în aceeași zi, doi tineri, de 17 ani, respectiv 19 ani, ambii din Rebra, bănuiți de comiterea faptei.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, conflictul între cei patru tineri a izbucnit pe fondul unor neînțelegeri, altercația având loc pe un drum comunal din localitate. În urma scandalului, doi dintre aceștia, ambii de 18 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
În urma extinderii cercetărilor, polițiștii au stabilit că în noaptea de 5/6 august tânărul de 17 ani ar fi condus un autovehicul, deși nu avea permis de conducere.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, față de cei doi tineri, polițiștii au dispus, luni, măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind efectuate în continuare cercetări pentru lovire sau alte violențe, vătămare corporală și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.