Doi bărbați au fost reținuți miercuri de polițiști și procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud, după ce au fost prinși în flagrant transportând 3 kg de cannabis într-un geamantan. Drogurile au fost aduse de unul din cei doi bărbați din Spania, el călătorind cu un autocar.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud, au documentat activitatea infracțională a două persoane bănuite de trafic internațional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc.
În cauză, s-a reținut că, la data de 8 martie 2023, doi bărbați de 34, respectiv 36 de ani, au fost prinși în flagrant delict, în timp ce transportau, cu ajutorul unui autoturism, un geamantan.
În urma controlului efectuat, în interiorul geamantanului, polițiștii au descoperit și ridicat 3 kilograme de substanță vegetală, de culoare oliv, ambalată în 7 pachete.
Drogurile ar fi fost expediate din Spania, cu un autocar, în care a călătorit și unul dintre bănuiți, care a supravegheat coletul în timpul transportului.
În aceeași zi, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud au dispus reţinerea celor 2 bănuiți, sub aspectul savârşirii infracţiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc.
În cursul zilei de astăzi, 9 martie, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistriţa – Năsăud, cu propunere de arestare preventivă a bănuiților, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud