Două orașe din județul Bistrița-Năsăud nu au cabinete școlare de stomatologie

dr. Marius Pop

 

Președintele Colegiului Medicilor Dentiști Bistrița-Năsăud, dr. Marius Pop, a ridicat, în timpul deschiderii oficiale a ediției din acest an a Zilelor Medicale Bistrițene, o serie de probleme legate de acordarea asistenței stomatologice copiilor de la nivelul județului. În două orașe din județ nu există cabinete școlare de stomatologie, cu toate că normativul pentru înființarea unui post de medic școlar stomatolog este îndeplinit. 

Potrivit dr. Marius Pop, există două orașe în care, deși există un număr mare de copii nu există cabinete școlare stomatologice.

În momentul de față avem două orașe în județ – Sângeorz-Băi și Beclean – unde nu avem cabinete școlare stomatologice. La Beclean, domnul primar a făcut demersuri la Ministerul Sănătății și i s-a transmis că nu se poate finanța. Nu știu de ce nu se poate finanța un oraș care are circa 2.100 de copii. Normativul pentru înființarea unui post de medic școlar stomatolog este cam de 1.500. Deci ar fi cu totul legal să se facă această înființare de cabinet. Domnul primar a avut toată deschiderea, i-am oferit și sprijin din punct de vedere al logisticii de cabinet. Investiția ar fi cam de 10.000 de euro. Nu e o investiție foarte mare. Eu zic că pentru un oraș ca Beclean nu este foarte mult. Nici pentru Sângeorz-Băi. 10.000 de euro cred că nu este foarte mult, dar trebuie voință ca să faci așa ceva”, a declarat dr. Marius Pop.

De asemenea, președintele Colegiului Medicilor Dentiști Bistrița-Năsăud a mai spus ncă probleme sunt și în comuna Prundu Bârgăului, unde, deși există aparatura necesară, aceasta zace nefolosită.

În comuna Prundu Bârgăului, doamna directoare de la liceu a făcut o înțelege cu primarul de acolo. S-a adus aparatul, sunt instrumentele, este tot ce trebuie, dar nu poate începe activitatea fiindcă nu se poate finanța  postul. Și acolo sunt în jur de 1.300 – 1.400 de copii. Dacă se mai fac înțelegeri cu câteva școli din jur se poate ajunge la 1.800 de copii, deci nu e foarte greu”, a mai spus dr. Marius Pop.

În ceea ce ărivește municipiul Bistrița, aici există 5 cabinete de stomatologice care tratează în jur de 2.000 – 2.500 de elevi. ”Dacă s-ar mai face încă un cabinet, pentru care am făcut deja demersuri, atunci vor fi cam 1.800 de elevi, ceea ce e o cifră rezonabilă pentru fiecare medic. Nu doar că este mare numărul pacienților, dar nici eficiența nu se poate realiza pentru că nu ajungi să te ocupi de toți. Dacă numărul ar fi mai mic, atunci poți să ajungi ca în câțiva ani să asiguri dispensarizarea tuturor”, a adăugat dr. Marius Pop.

Președintele Colegiului Medicilor Dentiști Bistrița-Năsăud a vorbit și despre două proiect extrem de importante din punct de vedere al serviciilor stomatologice la nivel județean.

”Avem două proiecte mari în derulare, foarte bune de altfel. Un proiect pe care îl desfășurăm în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, cu Inspectoratul Școlar Județean și cu Clubul Lions Bistrița, referitor la prevenția în stomatologie. Ne-am gândit să începem cu zonele de la marginea județului și din anul 2016 până acum am făcut peste 65 de lecții de educație sanitară în școli de la marginea județului, în urma cărora am înpărțit gratuit peste 4.000 de periuțe și paste de dinți copiilor. Mulți dintre aceștia nu aveau periuțe sau pastă de dinți, nu au văzut așa ceva și nu știau să se spele pe dinți. Cam în doi ani de zile cred că terminăm de parcurs tot județul și mă bucur că putem face treaba aceasta, dar repet, totul facem pe sponsorizări particulare, dar beneficiem de ajutorul autorităților locale. Mai avem un proiect foarte important. Este vorba despre tratamentele efectuate la copiii cu tulburări din spectrul autism, care nu pot fi tratați în mod normal pe scaunul stomatologic. Am cumpărat aparatul, din China l-am adus, cu mari peripeții. Un aparat mobil de stomatologie, perfect funcțional, care este la spital la secția de Chirurgie. Așteptăm să putem începe. Suntem trei echipe de către patru stomatologi. Toate sunt puse la punct, dar undeva, nu știu unde, ne-am împotmolit și nu putem să ne mișcăm în continuare. Medicii stomatologi vin din afară în spital. Noi de ocupăm la început de probleme simple, detartraj, carii, scos un nerv și așa mai departe. Eu am venit și cu o propunere, aceea ca Spitalul Județean de Urgență Bistrița să angajeze la Unitatea de Primiri Urgențe un chirurg buco-maxilo-facial”, a mai declarat președintele Colegiului Medicilor Dentiști Bistrița-Năsăud.

Dr. Marius Pop i-a cerut prefectului județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Victor Frenț, prezent la eveniment, să facă demersuri în vederea deblocării acestei situații.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.