Două persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un scuter

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru investigații de specialitate după ce au fost victime ale unui accident rutier produs marți, pe raza localității Budacu de Jos. 

Conform primelor date rezultate în urma cercetărilor efectuate de polițiști la fața locului, ”în localitatea Budacu de Jos, la intersecția DJ 172G cu DJ173C, conducătorul unui scuter electric, un bărbat de 65 de ani, din localitate, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers si a fost acrosat de un autoturism, condus de o femeie, de 41 de ani, din Sieut, angajata în depășirea acestuia. În urma accidentului, bărbatul de 65 de ani și un minor în vârstă de 4 ani, care se afla pe scuter, au fost răniți ușor”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Ambele victime au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru investigații amănunțite. ”Bărbaul în vârstă de 65 de ani prezintă traumatism toracic, iar copilul în vârstă de trei ani este cu contuzie la cot. Ambele victime vor fi transportate la spital pentru mai multe investigații medicale de specialitate”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările continuă pentru vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.