Reprezentanții Adunării Generale a ALDE Bistrita-Năsăud s-au întâlnit în cadrul unei ședințe extraordinare, scopul acesteia fiind acela de a desemna candidații pentru funcția de președinte interimar al organizației județene ALDE. În urma discuțiilor s-au făcut două propuneri.
”După două ore de discuții s-au desprins două propuneri. Este vorba despre vicepreședintele ALDE Bistrița-Năsăud, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Sorin Roșu Mareș, și despre primarul comunei Romuli, Ioan Monița, cel care a ocupat funcția de prim-vicepreședinte al organizației județene”, se arată într-un comunicat de presă al oreganizației județene.
De asemenea, Adunarea Generală a stabilit că cei doi candidați trebuie să se prezinte zilele următoare în fața conducerii centrale a partidului, cea care va decide cine va fi președintele interimar al ALDE Bistrița-Năsăud. Funcția de președinte interimar va fi valabilă până când va avea loc conferința județeană de alegeri.
Reamintim că funcția de președinte al ALDE Bistrița-Năsăud a rămas vacantă după ce Ioan Țintean a anunțat că demisionează, decizia sa fiind una definitivă și irevocabilă.
Subiectul a fost prezentat de Realitatea de Bistrița:
Decizie șoc a președintelui ALDE Bistrița-Năsăud! Ioan Țintean demisionează din funcție