Un elicopter SMURD de la Baza Aeriană Jibou este așteptat să sosească în județul Bistrița-Năsăud pentru a prelua un bărbat aflat în stare gravă după ce a fost lovit de un lemn în timp ce se afla în pădure.

Incidentul s-a produs într-o pădure de pe raza localității Șanț, la fața locului fiind solicitată intervenție medicală pentru a îi acorda primul ajutor bărbatului.

La fața locului a fost direcționat un echipaj SMURD de prim ajutor, însă dată fiind starea gravă a victimei, medicii au solicitat intervenția unui elicoper SMURD.

Bărbatul are aproximativ 54 de ani și prezintă un traumatism craniocerebral grav și este semiconștient, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus.

”Elicopterul SMURD de la Baza Aeriană Jibou va ateriza la intrarea în localitatea Șanț în aproximativ 20 de minute”, a mai adăugat Marius Rus.

UPDATE 10:50

Bărbatul a fost preluat de elicoperul SMURD și urmează să fie transportat la o clinică din județul Cluj.

”Victima a fost preluată de echipajul de prim ajutor SMURD de la Garda de Intervenție Sângeorz-Băi și predată echipajului medical care încadrează elicopterul de la Baza Aeriană Jibou. Împreună, echipajele au lucrat pentru stabilizare și pregătire în vederea transferului aerian la Clinica de Neurochirurgie din Cluj Napoca. Victima prezenta un TCC grav și s-a aflat în stare de semi conștientă pe toată durata intervenției”, a mai precizat Marius Rus.

UPDATE 11:00

Și Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud a efectiat cercetări în acest caz.

”Conform primelor verificări, efectuate de polițiștii secției 7 la fața locului, a rezultat faptul că în această dimineață, pe raza comunei Șanț, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din localitate, în timp ce încărca bușteni într-o autoutilitară cu ajutorul unei macarale, din cauza unei manevre greșite, unul dintre aceștia a căzut, accidentându-l pe un alt bărbat, în vârstă de 54 de ani, din localitate. Cei doi erau angajați ai unei societăți comerciale, astfel că a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă, în vederea efectuării verificărilor de specialitate”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetarile sunt efectuate de polițiștii Secției 7, în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă.

FOTO/VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.