Ramona Strugariu, europarlamentarul ales pe listele Alianței USR – PLUS, îşi va deschide cabinet în municipiul Bistrița. 

În contextul deschiderii celui de-al patrulea cabinet, Ramona Strugariu, care face parte din formațiunea PLUS (Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate), s-a aflat joi, 31 octombrie, la Bistriţa, unde au avut loc interviurile pentru postul de asistent local şi s-au stabilit ultimele detalii cu privirea la deschiderea cabinetului europarlamentar, care va funcţiona într-un spaţiu situat pe strada Gheorghe Şincai, numărul 8.

Aleasă pe listele Alianţei USR PLUS, Ramona Strugariu este vicepreşedintă a delegaţiei la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova, membră a Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE), a delegaţiei la Adunarea Parlamentară Euronest, membru supleant al Comisiei pentru control bugetar, al Comisiei pentru petiţii şi al delegaţiei la Comisia parlamentară mixtă UE-Turcia.

Ramona Strugariu este licențiată în drept la Universitatea Al. I. Cuza din Iași și are o diplomă de master în drept european. Înainte de a fi deputat în Parlamentul European, s-a implicat în numeroase activități de voluntariat în țară și peste hotare, a fost manager de proiect și consilier juridic la Fundația pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare. A fost șefa de cabinet și consilierul unui eurodeputat român la Bruxelles.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.