Adunările publice la care participă peste 1.000 de persoane au fost interzise, iar cele cu mai puțin de 1.000 de participanți pot fi interzise de autoritățile locale. În plus, până în data de 31 martie vor fi suspendate cursurile în care apar cazuri de coronavirus, iar accesul în spitale al studenților la medicină va fi, de asemenea, limitat. Decizia a fost anunțată de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, potrivit căruia măsura este una preventivă și va fi prelungită în funcție de evoluția crizei.

„Se interzic activitățile unde participă mai mult de o mie de persoane, până la 31 martie. Pentru fiecare eveniment unde sunt mai puțin de o mie de persoane, decizia se va lua la nivel local. Măsura va fi prelungită în funcție de evoluția crizei. Este o măsură preventivă”, a anunțat Raed Arafat.

„Referitor la adunările sub o mie de oameni, deciziile vor fi nuanțate și se vor aplica anumite criterii de evaluare a riscului. Se va lua în considerare densitatea mulțimii, raportată la suprafața în care se găsesc acești participanți”, a completat secretarul de stat Horațiu Moldovan.

Principalele declarații:

„Pentru a analiza situația și pentru a analiza unele măsuri, mai mult preventive. La aceste întâlniri au participat reprezentanții MAI și alți colegi, de la Transporturi, Apărare, institutul Matei Balș, Sănătate, Educație.

Cele mai importante decizii care vor intra în vigoare:

S-a aprobat suspendarea cursurilor în școlile în care sunt confirmate cazuri de infecție cu coronavirus. Se va decide la nivel județean dacă decizia va fi luată și din alte considerente, sociale, discuții cu părinții.

Se interzic activitățile unde participă mai mult de o mie de persoane, până la 31 martie. Pentru fiecare eveniment unde sunt mai puțin de o mie de persoane, decizia se va lua la nivel local. Măsura va fi prelungită în funcție de evoluția crizei. Este o măsură preventivă.

Sistarea stagiilor practice în spitale pentru studenții universităților de la medicină și farmacie. Se exceptează studenții care participă în calitate de voluntari.

Nu se mai emit certificate medicale care să constate lipsa virusului, la cerere. Asta înseamnă că au venit persoane care au primit certificate fără a fi testate. Nu mai sunt emise certificate la cerere care să transmită că persoana respectivă nu este bolnavă”.

Doar sâmbătă au fost confirmate alte patru cazuri de infectare cu coronavirus: primul caz în București și câte unul în Galați, Timișoara și Hunedoara.

În privința pacientului din Galați, autoritățile au solicitat sprijin pentru identificarea celor care au intrat în contact cu acesta, pe 29 februarie, într-un microbuz care a circulat pe ruta București-Urziceni-Buzău-Brăila-Galați.