Trei persoane au ajuns vineri seara la spital, după ce au fost implicate într-un accident rutier, la intersecția DN 17 cu DJ151, în localitatea Șintereag.
Modulul SMURD și echipajul de terapie intensivă mobilă au intervenit la intersecția dintre DN17 și DJ 151, în Șintereag, la un accident rutier între două autoturisme.
Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat trei victime, o femeie și doi bărbați. Femeia, pasageră pe locul din față dreapta a unui autoturism, a fost extrasă în condiții de siguranță de către pompieri și a fost predată echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD. Aceasta prezenta multiple leziuni și traumatisme.
Două echipaje de prim ajutor SMURD au preluat și cei doi conducători auto în vederea transportării acestora la spital pentru investigații medicale suplimentare.
Conform primelor date, transmise de IPJ Bistrița-Năsăud, un bistrițean de 70 de ani, conducător al unui autoturism care circula pe Drumul Național 17, pe direcția Beclean- Bistrița, la intersecția cu Drumul Județean 151 ar fi virat stânga fără să se asigure corespunzător și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus și care era condus de un tânăr de 21 de ani, din Sărata.
În urma impactului, autoturismul condus de tânărul din Sărata a fost proiectat într-un stâlp de electricitate.
Din accident a rezultat rănirea conducătorilor auto și a unei pasagere din autoturismul condus de bistrițean. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Continuă cercetările în acest caz polițiștii rutieri din Beclean.
În zonă s-a circulat alternativ, pe un sens, iar polițiștii rutieri au dirijat circulația pentru aproximativ 50 de minute;
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud