Grupul TeraPlast primește 6,8 milioane de euro ajutor de stat

Grupul TeraPlast, unul dintre cei mai importanți producători de materiale pentru piața construcțiilor va demara implementarea a 3 proiecte de investiții în valoare totală de 15 milioane de euro, depuse prin Schema de ajutor de stat, după ce Ministerul de Finanțe a aprobat finanțarea lor. Implementarea celor trei proiecte depuse de TeraPlast, Depaco și TeraGlass, va începe imediat.

Mă bucur să văd că statul își respectă angajamentul de a susține companiile românești. În 2016 am mai depus un proiect pentru ajutor de stat pentru TeraPlast SA și, în contextul în care nu a fost aprobat, am putut să implementăm doar parțial proiectul, din fonduri proprii. Impactul proiectelor de investiții va fi vizibil atât la nivel național, cât și internațional, iar principalii beneficiari vor fi clienții și partenerii noștri, către care ne respectăm promisiunea de a oferi soluții de calitate. Un alt efect al implementării lor în această formă, va fi crearea a 159 de locuri de muncă în cadrul celor trei companii din Grupul TeraPlast” a declarat Dorel Goia, Președinte al Consiliului de Administrație TeraPlast.

Investiția de 6,2 milioane de euro a TeraPlast SA are scopul de a aduce o inovație pe piața granulelor din PVC din România prin producția de granule fără halogen, rezistente la foc, și extinderea capacității de producție a țevilor de canalizare interioară din polipropilenă, o alternativă superioară calitativ sistemelor din PVC. Deșeurile de polipropilenă rezultate din procesul tehnologic vor fi reciclate și reprocesate.

Cele 5,2 milioane de euro aferente proiectului Depaco vor fi utilizate pentru deschiderea unei noi unități de fabricație în Băicoi (Prahova), care, la o capacitate de producție de peste 10 milioane de metri pătrați de țiglă, va asigura fluxuri optime de logistică și depozitare.

Proiectul TeraGlass, în valoare de 3,5 milioane de euro, vizează crearea unui nou flux, complet automatizat, pentru producția ferestrelor și ușilor din PVC, proces ce va contribui atât la creșterea capacității de producție și a productivității muncii, cât și la suplinirea cererii aflate pe un trend ascendent.

Schema prin care cele trei companii din TeraPlast Group au solicitat ajutor de stat este H.G. 807/2014, care are ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie și dezvoltare regională.

Precizăm că primele nouă acorduri de finanțare acordate în baza schemei de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor majore (807/2014) au fost semnate astăzi, 12 noiembrie, de către ministrul finanțelor publice, Eugen Teodorovici. Ceremonia de semnare s-a desfășurat la Palatul Victoria, în prezența prim-ministrului, Viorica Dăncilă.

„Sunt foarte bucuros că am semnat astăzi primele 9 proiecte de investiții care vor aduce plusvaloare economiei românești. Beneficiile pe care acestea le vor aduce trebuie privite din două perspective – cea a dezvoltării regiunii în care se va realiza investiția și cea a creării a aproape 2.000 de noi locuri de muncă”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.

În prima etapă au fost selectate 9 proiecte cu o valoare totală de 1,3 miliarde de lei, pentru finanțarea cărora a fost aprobat ajutor de stat în valoare de 491,2 milioane de lei, dintr-un buget alocat de 614 milioane de lei.

Proiectele aprobate vor crea 1.947 noi locuri de muncă și vor contribui cu 515,1 milioane lei la dezvoltarea regională, prin taxele și impozitele suplimentare plătite ca urmare a implementării acestora.

Aceste proiecte investesc în industria auto, industria materialelor de construcții, industria aeronautică, sănătate și asistență socială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.