Guvernul PNL va sprijini repornirea industriei din zona ospitalității, grav afectată în ultima perioadă. Până la redeschiderea restaurantelor, barurilor, hotelurilor, pensiunilor, Executivul va pune la punct un set de reguli, astfel încât oamenii să se simtă în siguranță atunci când vor fi ridicate restricțiile și vor putea merge în vacanță. În acest sens, operatorii economici, din zona HoReCa, vor fi susținuți financiar pentru a putea suporta cheltuielile pentru aplicarea acestor norme privitoare la distanțarea fizică, ce vizează siguranța clienților, a anunțat Președintele Comisiei pentru Administrație a Camerei Deputaților, Angelica Fădor.
Mai mult, din suma de 1 miliard de euro destinată IMM-urilor, o parte va fi alocată industriei turismului. Ea va fi folosită pentru un pachet de măsuri financiare, precum granturi în funcție de cifra de afaceri, pentru ca operatorii să-și poată susțină investițiile și cheltuielile curente, cum ar fi plata utilităților.
Aceste măsuri de sprijin pentru HoReCa au fost deja dublate de o nouă decizie a Executivului. Astfel, firmele ale căror încasări au scăzut în luna aprilie 2020 vor putea solicita certificatele de situație de urgență și în luna mai.
În privința agențiilor de turism și a unităților de cazare, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a lansat o aplicație- pe platforma csu.prevenire.gov.ro – prin care se centralizează cheltuielile făcute de operatori, pentru ca, ulterior, Guvernul să găsească soluții pentru a oferi ajutor acestor companii. În completare, în urma acestei evidențe, la nivelul autorităților se analizează varianta emiterii unor vouchere de consum pentru servicii care să vină în sprijinul agențiilor de turism și clienților lor.
În calitate de parlamentar de Suceava, am avut o serie de întâlniri cu reprezentanții HoReCa din Vatra Dornei care mi-au transmis propunerile lor de relansare și susținere economică. Propunerile au fost deja comunicate Guvernului, iar o parte din ele au fost incluse în variantele de lucru privitoare la sprijinirea industriei ospitalității.
Sunt convinsă că în următoarea perioadă, cu sprijinul Guvernului PNL, industria HoReCa își va reveni, iar sutele de mii de români care lucrează în această zonă își vor păstra locurile de muncă.