Doi bărbați din Bistrița-Năsăud, cercetați de procurori pentru declarații false

Doi bărbați din Bistrița-Năsăud s-au ales, joi, cu dosare penale, după ce au fost prinși de polițiștii din Beclean, cu declarații false, în care au menționat că sunt angajații unei firme din Cluj-Napoca. Ambii circulau cu același autoturism și se aflau pe raza comunei Braniște. Acum, ei sunt cercetați de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații.

 

Astfel, potrivit procurorilor, la data de 06.05.2020, numitul A.R.G. a fost depistat în trafic, de către polițiștii din Beclean, „în timp ce se deplasa pe DJ 172F, pe raza localității Braniște, la volanul unui autoturism marca VW Passat, fiind însoțit în autoturism de către numitul B.S.”

Atât ARG, cât și B.S., când au fost luați la întrebări de polițiști, au prezentat acestora declarații pe propria răspundere, în care au menționat că sunt angajații SC Napoca Quality Construct SRL din Cluj-Napoca.

Pentru a vedea dacă cei doi spun adevărul, polițiștii au verificat datele prezentate în aplicația REGES și au constatat că niciunul nu este angajatul firmei mai sus amintite.

Drept urmare, bărbații sunt acum cercetați pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații, dosarele fiind instrumentate de procurorii de la Parchetul Beclean.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.