În perioada 16 – 21 iulie se ridică sacii cu deșeurile colectate selectiv de bistrițenii care locuiesc la casă

Săptămâna viitoare, cetățenii din municipiul Bistrița care locuiesc la casă pot scoate în fața locuințelor sacii cu deșeurile colectate selectiv. În perioada 16 – 21 iulie, operatorul de salubritate Supercom SA îi va ridica. 

Primăria Bistrița a stabilit că începând cu luna iunie 2018, ridicarea deșeurilor colectate selectiv de către cetățenii din oraș care locuiesc în case individuale se face de două ori pe lună, în prima și cea de-a treia săptămână a fiecărei luni calendaristice, conform unui grafic stabilit de comun acord cu operatorul de salubritate.

Sacii în care se află deșeurile din metal, plastic sau hârtie colectate selectiv, pot fi scoși în fața casei alături de pubela cu deșeuri menajere în prima și cea de-a treia săptămână a fiecărei luni calendaristice, care începe cu prima și respectiv a treia zi de luni din fiecare lună calendaristică.

În ceea ce privește colectarea deșeurilor din sticlă, acestea pot fi duse la oricare din cele 84 de containere de pe raza municipiului Bistrița, care au marcajul specific acestui tip de deșeuri.

Conform graficului stabilit, în perioada 16 – 21 iulie se ridică sacii cu deșeuri colectate selectiv de către cetățenii municipiului Bistrița care locuiesc la case.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.