Încă două comune bistrițene sub restricții! În alta au fost relaxate măsurile

Încă două comune bistrițene sub restricții! În alta au fost relaxate măsurile
Măsuri suplimentare pentru combaterea răspândirii noului coronavirus CoVid-19
Măsuri suplimentare pentru combaterea răspândirii noului coronavirus CoVid-19 au fost adoptate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud în comunele Miceștii de Câmpie și Milaș. Totodată restricțiile au fost reduse în comuna Chiochiș.
Conform Hotărârii C.J.S.U 8/17.01.2021, se introduc restricţii în unitatățile administrativ teritoriale Miceștii de Câmpie și Milaș, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5/1000 și mai mică decât 3/1000 de locuitori.În aceste UAT-uri activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00. Aceleași restricții se aplică și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc. Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.Aceeași Hotărâre C.J.S.U. prevede ca, în unitățile administrativ-teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori: Chiochiș și unitățile administrativ-teritoriale din județ, cu excepția celor menționate mai sus și pentru care nu au fost introduse restricții prin Hotărâri ale CJSU adoptate începând cu data de 15.10.2020, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00. Aceleași restricții se aplică și activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc. Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.Restricţiile prevăzute de Hotărârea C.J.S.U. 7/16.01.2021 se vor ridica în funcție de incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile, comunicată de către Direcţia de Sănătate Publică.Aceste măsuri intră în vigoare începând cu data de 18 ianuarie 2021.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











