Încă trei bistrițeni duși pe sus în carantină și amendați drastic! Amenzile au fost piperate și pentru cei care nu au respectat restricțiile de circulație

Trei persoane din Bistrița-Năsăud au fost amendate sever de forțele de ordine, în ultimele 24 de ore, din cauză că  nu au respectat măsura de izolare la domiciliu, și în plus au fost duse în centre de carantină. Totodată, oamenii legii au aplicat amenzi de aproape 470.000 lei celor care nu au respectat restricțiile de circulație.

 

În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului nistru, au fost angrenaţi în activităţi specifice peste 200 de poliţişti, 89 de jandarmi și 46 de poliţişti locali, împreună cu militari ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN”.

Polițiștii au verificat 3024 de persoane privind modul în care acestea respectă măsura autoizolării, fiind depistate 3 persoane care nu au respectat măsurile impuse. Cei trei au fost conduși în centre de carantină pentru o perioadă de 14 zile și sancționați cu amendă în cuantum de 5000 de lei fiecare.

De asemenea, pentru nerespectarea ordonanțelor militare, polițiștii au aplicat 118 sancțiuni contravenţionale unor persoane care nu au respectat reglementările care privesc restricțiile de circulație. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de 464.690 de lei.

Jandarmii au verificat 647 de persoane, aflate în 335 de locații, din 91 de localități, pentru monitorizarea prezenței la domiciliu a acestora. Totodată, aceștia au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr.3, privind restricțiile de circulație a cetățenilor în afara locuinței sau gospodăriei, ocazie cu care au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale în valoare de 25.000 de lei.

Forțele de ordine continuă misiunile de pază și protecție la centrele de carantinare, acțiunile specifice de patrulare în zona centrelor comerciale, a hipermaketurilor, a famaciilor și în special în zonele în care cetățenii se deplasează frecvent pentru aprovizionare.

Pe parcursul misiunilor preventive și de informare desfășurate, sunt transmise mesaje audio către cetăţeni cu privire la necesitatea respectării măsurilor prevăzute de ordonanțele militare.

Polițiștii din structurile şi subunităţile din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean bistrițean, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi „Gelu Voievod”, reprezentanți ai Poliţiilor locale și militari din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN” continuă activităţile de verificare a persoanelor, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.