Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au decis că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă va fi citită miercuri, 2 octombrie, la ora 15:00, în plenul Parlamentului și va fi votată sâmbătă, 5 octombrie, începând cu ora 11:00. Deputatul PMP Ionuț Simionca a anunțat deja care este poziția sa în privința moțiunii. 

Sâmbătă, 5 octombrie, voi fi în Parlamentul României unde voi vota, cu bilele la vedere, în favoarea moţiunii de cenzură pentru a trimite Guvernul Dăncilă (cunoscut şi drept Dragnea 3) la lada de gunoi a istoriei. Cel mai incompetent Executiv din istoria post-decembristă a distrus economia, a blocat toate investiţiile în infrastructură (inclusiv cele cruciale pentru Bistriţa – Năsăud) şi a pulverizat instituţii ale statului care funcţionau bine înainte. S-a ajuns până într-acolo încât, pe fondul dizolvării autorităţii statului şi a valului de infracţiuni prezentate de mass media, oamenilor să le fie frică să mai iasă seara din casă.Pentru a reconstrui România, Guvernul Dăncilă trebuie demis urgent! Şi exact asta vom face în Parlament”, a declarat Ionuț Simionca.

Opoziţia a depus moţiunea de cenzură marţi, la Parlament, semnând pentru aceasta inclusiv parlamentari din PSD.

Decizia ca moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă să fie citită miercuri, 2 octombrie, și să fie votată sâmbătă, 5 octombrie, a fost luată cu 13 voturi „pentru” date de parlamentarii PSD, după ce liberalii au părăsit sala.

UPDATE 18:20

Deputatul Ionuț Simionca anunță că programul propus de PSD pentru moţiunea de cenzură a fost respins astăzi în Parlament.

Votul pentru demiterea Guvernului Dăncilă urmează să fie dat săptămâna viitoare joi, pe 10 octombrie, și nu în weekend, așa cum și-ar fi dorit PSD. Este o victorie importantă a Opoziţiei care arată faptul că avem, cu adevărat, majoritatea parlamentară necesară înlăturării PSD de la putere. Voi vota, în 10 octombrie, moțiunea de cenzură pentru a îndepărta de la putere cel mai incompetent guvern din istoria României, care s-a opus cu toată forța dezvoltării județului Bistrița-Năsăud„,a mai adăugat Simionca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.