MAI: 1.578 de contravenţii sau posibile infracţiuni legate de procesul electoral

Poliţiştii au fost sesizaţi cu 1.578 de contravenţii sau posibile infracţiuni legate de procesul electoral, dintre care 601 nu s-au confirmat – aproape 40%, iar 136 sunt în curs de verificare.

„Raportat la alegerile europarlamentare şi locale anterioare şi la aceeaşi perioadă, numărul de sesizări este în scădere cu 3,2%. 11 sesizări nu au fost de competenţa structurilor MAI şi au fost transmise către autorităţile competente: Biroul Electoral Central, Birouri Electorale Judeţene sau Autoritatea Electorală Permanentă”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

În ceea ce priveşte frecvenţa faptelor sesizate, 13,9% făceau referire la continuarea campaniei electorale, 9,6% la fraudă la vot, 9,5% la fotografierea sau filmarea buletinului de vot.

Potrivit oficialului MAI, 6,5% dintre sesizări au fost despre posibile infracţiuni de corupere a alegătorilor, iar 5,8 procente semnalau situaţii de turism electoral.

De asemenea, 3,9% dintre sesizări au fost despre comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanţă de 500 de metri în jurul localului secţiei de vot, iar 3,5% procente dintre semnalări se refereau la persoane care au sfătuit alegătorii, la sediul secţiilor de votare sau în perimetrul de 500 de metri, să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral.

Un procent de 2,5% dintre sesizări semnalau prezenţa în cabina de vot şi a altei persoane, în afara celei care îşi exprima opţiunesa, iar 44,7% de sesizări au privit alte tipuri de fapte.

„Cele mai multe sesizări au fost înregistrate în judeţele Dolj (73 de sesizări), Dâmboviţa şi Mehedinţi (cu câte 71) şi Constanţa (cu 65 de sesizări). De asemenea, în Bucureşti au fost semnalate 66 de încălcări ale legii în context electoral. La nivelul întregii ţări, s-au întocmit dosare penale pentru cercetarea a 391 de posibile infracţiuni”, a mai spus Dajbog.

Au fost aplicate 276 de amenzi, în valoare de 323.000 de lei, şi 233 de avertismente.

În cadrul acţiunilor desfăşurate în trafic în ziua votului, au fost verificate peste 21.300 de persoane cu aproximativ 17.400 de vehicule, fiind aplicate 4.906 sancţiuni contravenţionale şi constatate 63 de infracţiuni.

Peste 84.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizaţi sâmbătă şi duminică pentru a asigura climatul de ordine publică şi protecţia secţiilor de vot, transportul materialelor electorale şi dosarelor cu rezultatele votării, precum şi pentru a verifica sesizările cu privire la comiterea unor fapte ilegale.

Potrivit Monicăi Dajbog, efectivele MAI asigură în continuare măsurile de protecţie la aproximativ 4.500 de secţii de vot din Bucureşti şi din cele 41 de judeţe.

„În urma analizei realizate la nivelul MAI cu privire la modul de îndeplinire a misiunilor desfăşurate în contextul alegerilor europarlamentare şi locale, vă pot confirma că atât în timpul orelor de votare, cât şi pe parcursul nopţii, după închiderea secţiilor de vot, a fost menţinut acelaşi climat normal de siguranţă şi legalitate care a caracterizat întreaga perioadă electorală, fără să fie înregistrate incidente grave pe zona de ordine publică”, a transmis Dajbog. AGERPRES

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.