Mașină lovită de locomotiva unui tren în județul Bistrița-Năsăud. Trei persoane sunt prinse între fiarele contorsionate ale mașinii (FOTO)

Trei persoane au rămas încarcerate între fiarele contorsionate ale unei mașini care a fost implicată într-un eveniment rutier produs pe DN 17D, pe raza localității Feldru din Bistrița-Năsăud. Echipajele de intervenție se luptă pentru a extrage victimele din autoturism, astfel încât medicii să le acorde primul ajutor. În zonă este blocat atât traficul rutier, cât și circulația feroviară. 

În accidentul produs miercuri, în jurul orei 22:00, au fost implicate, inițial, două autoturisme care au intrat în coliziune. În  urma impactului dintre acestea, una dintre mașini a fost aruncată pe calea ferată, unde a fost lovită de locomotiva unui tren de persoane care circula pe relația Iași – Timișoara.

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, din accident au rezultat patru persoane rănite (trei bărbați și o femeie). Dintre acestea, trei sunt inconștiente, încarcerate.

La locul accidentului intervin două echipaje de descarcerare, două echipaje SMURD de prim ajutor, un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud. Echipajele de intervenție lucrează la această oră pentru extragerea victimelor încarcerate.

Potrivit polițiștilor, în zonă este blocat atât traficul rutier, cât și cel feroviar.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb, a declarat că din primele cercetări rezultă faptul că ”pe DN 17 D, în localitatea Feldru, un autoturism care circula pe direcția Feldru – Năsăud, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, proiectându-l în afara părții carosabile, pe calea ferată, unde a fost lovit de trenul nr. 1765 Iași-Timișoara. Din accident a rezultat rănirea a patru persoane, două din autoturismul lovit de tren și două din celălalt”. 

UPDATE 23:18

Echipajele de descarcerare au reușit să extragă cele trei victime rămase încarcerate. În acest moment, toate victimele se află în grija echipajelor medicale, primesc primul ajutor, sunt stabilizate și vor fi transportate la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru îngrijiri medicale de specialitate. Două dintre victime sunt conștiente, una semiconștientă și una inconștientă.

În ceea ce privește pasagerii trenului 1765 Iași – Timișoara, dintre cele 250 de persoane care se aflau în vagoane, niciuna nu are nevoie de îngrijiri medicale.

UPDATE 23:50

În aceste momente, echipajele de intervenție lucrează pentru a elibera calea ferată astfel încât locomotova implicată în accident să fie tractată, iar vagoanele cu pasageri să fie preluate de o altă locomotivă. Trenul 1765 Iași – Timișoara va avea o întârziere de circa două – trei ore.

Foto: ISU B-N

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.