Nelu Tătaru, explică demiterea lui Adrian Streinu Cercel: „Nu avem cum să păstrăm în această comisie pe cineva care vede altfel decât Ministerul Sănătăţii sau decât Guvernul”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi seară, la Arad, că l-a demis pe  Adrian Streinu-Cercel din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19 pentru că a promovat un „plan de vacanţă” care nu se află în viziunea Guvernului.

„Domnul Cercel a fost demis din Comisia ştiinţifică a luptei anti-COVID din Ministerul Sănătăţii tocmai pentru acel plan de vacanţă pe care îl promova. Nu avem cum să păstrăm în această comisie pe cineva care vede altfel decât Ministerul Sănătăţii sau decât Guvernul această pandemie sau evaluarea ei în dinamică”, a spus Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătății a anunțat azi că l-a demis pe medicul Adrian Streinu Cercel de la conducerea comisiei științifice anti-COVID din Ministerul Sănătății. În locul său a fost numită Adriana Pistol, directorul Centrului National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, s-a aflat, joi în judeţele Hunedoara, Timiş şi Arad, unde a verificat activitatea din spitalele judeţene şi din cele de boli infecţioase şi a discutat cu autorităţile locale administrative şi medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.