Nicolae Ciucă liniștește populația: Amendamentul la proiectul de lege privind măsurile fiscale referitor la Pilonul II de pensii nu există pentru Partidul Naţional Liberal

Amendamentul la proiectul de lege privind măsurile fiscale referitor la Pilonul II de pensii nu există pentru Partidul Naţional Liberal, a declarat marţi liderul formaţiunii, senatorul Nicolae Ciucă.

„Nici nu vreau să luăm în calcul acest subiect”, a declarat Ciucă la Parlament.

Întrebat dacă s-a discutat în coaliţie acest amendament, liderul PNL a susţinut că nu-şi aduce aminte de o astfel de discuţie.

„Eu nu-mi aduc aminte să fi discutat, iar acest subiect pentru Partidul Naţional Liberal a fost închis, dacă vă aduceţi aminte, de când a fost prima dată adus în spaţiul public. În momentul de faţă nici nu se pune problema unei astfel de abordări. Deci este un subiect care nu există. Deci pentru mine, pentru Partidul Naţional Liberal nu există un astfel de subiect”, a transmis Ciucă.

Amendamentul la proiectul de lege privind măsurile fiscale pentru care Guvernul urmează să-şi angajeze răspunderea în Parlament, propus de secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Daniela Pescaru, nu este unul oficial, deci nu are cum să producă efecte, a declarat marţi ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

„Eu nu sunt parlamentar, eu nu fac amendamente. Am aflat astăzi de acest amendament, l-am văzut cum l-aţi văzut şi dumneavoastră. Nu răspund de activităţile doamnei Pescaru. N-a fost un amendament oficial şi cred că ar trebui vorbit cu dumneaei. Este o activitate pe care a desfăşurat-o şi probabil că are şi o explicaţie pentru el”, a declarat Boloş la Parlament.

Deputatul liberal Florin Roman a afirmat, marţi, că un amendament la proiectul de lege privind măsurile fiscale pentru care Guvernul urmează să-şi angajeze răspunderea în Parlament, propus de secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Daniela Pescaru, care presupunea o „naţionalizare mascată a Pilonului II de pensii”, s-a strecurat în lista modificărilor care urmau să fie susţinute de PNL şi PSD, liberalii cerând retragerea acestuia.

Roman a spus că liberalii i-au solicitat preşedintelui partidului, Nicolae Ciucă, să intervină în coaliţie pentru retragerea amendamentului şi, totodată, PNL a depus un amendament care prevede că, de la data intrării în vigoare a actului normativ şi până la 31 decembrie 2028, nu se vor opera modificări asupra Legii 411/2004 privind fondurile de pensie administrate privat decât cu privire la majorarea contribuţiei individuale. 

Sursa: Realitatea Din PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.