Noi prevederi în viitoarea lege a Educației pentru copiii cu cerințe educaționale speciale

Ministerul Educației Naționale are în vedere ca în viitoarea lege a Educației să cuprindă mai multe prevederi referitoare la copiii cu cerințe educaționale speciale, inclusiv mărirea numărului de profesori de sprijin special pregătiți pentru a lucra cu acești copii. 

După ce a purtat discuții cu directorii unităților de învățământ și cu oamenii de afaceri din din județul Bistrița-Năsăud, ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu a vizitat, pe parcursul șederii la Bistrița, și Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism „Micul prinţ” al Asociaţiei Autism Europa Bistriţa.

Vizita a avut loc la invitația președintelui Asociației, Ana Dragu, care i-a prezentat problemele reale cu care se confruntă elevii cu tulburări din spectrul autist integrați în învățământul de masă, unitățile de învățământ care fac incluziune și familiile copiilor cu cerințe educative speciale.

Discuțiile s-au axat pe principalele bariere care stau în calea incluziunii și a măsurilor care ar trebui luate atât pentru reformarea învățământului special, astfel încât să vină în întîmpinarea nevoilor reale ale copiilor cu dizabilități, cât și pentru asigurarea de resurse educaționale și sprijinul psihopedagogic esențial elevilor cu cerințe educative speciale integrați în învățământul de masă.

În urma acestor discuții, ministrul a stabilit că viitoarea lege a Educaţiei va trebui să cuprindă noi prevederi pentru această categorie de copii, inclusiv creșterea numărului de profesori de sprijin care să se ocupe de copiii cu cerințe educaționale speciale.

Din discuţiile pe care le-am avut cu doamna Ana Dragu a rezultat că într-o clasă dintr-o şcoală de masă sunt puţini profesori în situaţia de a putea adapta programa şcolară la nevoile copiilor cu CES” a declarat ministrul Ecaterina Andronescu, care a mai subliniat faptul că în viitoare lege a Educației are în vedere îmbunătățiri din acest punct de vedere.

Cred că în viitoarea lege va trebui să avem un capitol special dedicat copiilor cu cerințe educaționale speciale, va trebui să ne gândim cum este mai potrivit ca ceea ce se cheamă astăzi CJRAE (n.r. – Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională), unităţile acestea conexe, să lucreze împreună cu inspectoratul şcolar în aşa fel încât să nu avem situaţia pe care o avem aici. Avem o şcoală în care sunt 26 de copii cu CES şi nu au profesori de sprijin şi avem o şcoală în care avem un copil şi avem şi consilier şcolar şi profesor de sprijin şi logoped. Adică o mai bună distribuţie a resurselor este absolut necesară şi, fără îndoială, o creştere numerică a profesorilor de sprijin, pe care trebuie să îi şi pregătim special” a mai declarat ministrul.

În vizita de la Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism „Micul prinţ” al Asociaţiei Autism Europa Bistriţa, ministrul Ecaterina Andronescu a fost însoțită și de reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud.

Centrul de Resurse și Referință în Autism ”Micul Prinț” este membru al Federației pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autist FEDRA care în acest an și-a propus, în parteneriat cu Teatrul Național București, să deruleze o campanie privind drepturile copiilor cu tulburări de dezvoltare și cerințe educaționale speciale.

FOTO: Centrul de Resurse și Referință în Autism ”Micul Prinț” 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.