Cu ocazia aniversării Zilei Armatei României, militarii Brigăzii 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN”, în colaborare cu Primăria municipiului Bistriţa, au organizat în perioada 15 – 18 octombrie, în semn de recunoştinţă pentru cei care si-au dat viaţa pentru apărarea patriei, activităţi de îngrijire a mormintelor şi depuneri de flori, în Cimitirul Militar al Eroilor din municipiul Bistriţa.

Cu această ocazie, la finele săptămânii trecute, elevi din cadrul Colegiului Infoel Bistriţa, coordonaţi de prof. Cristina Rusu, s-au alăturat militarilor marii unităţi şi  au depus flori şi panglici tricolore la mormintele eroilor care au făcut dovada supremă a dragostei de Patrie.

Ulterior, toţi cei prezenţi au păstrat un moment de reculegere în memoria sublocotenentului p.m. Filip Cristian Petru, căzut la datorie la 1 Octombrie 2010, în misiunea ISAF III, în teatrul de operaţii Afganistan, iar militarii alături de elevi au depus buchete de flori la mormântul acestuia, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru sacrificiul eroului.

”Fiecare cruce reprezintă mărturia curajului şi eroismului înaintaşilor noştri, cărora le datorăm libertatea şi ne transmit îndemnul că nici un sacrificiu nu este prea mare când este vorba de interesele ţării, de suveranitatea, independenţa şi integritatea ei”, a precizat căpitan Andreea-Maria Mureșan, ofițer cu Informarea și Relațiile Publice în cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”.

Cimitirul militar al eroilor din municipiul Bistriţa a fost realizat de către preotul militar Oniga I. Pompei, confesor al garnizoanei Bistriţa, de-a lungul a patru ani, fiind sfinţit la 28 august 1938, de către Episcopul Armatei, generalul de brigadă dr. Partenie Ciopron, şi a fost reabilitat în anii 2006 şi 2016.

FOTO: Florin Petruţ 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.