Organizatorii de la US Open au luat decizia în privința Simonei Halep

Simona Halep (31 de ani, 578 WTA) nu va participa la ediția din acest an a turneului de la US Open, ultimul Grand Slam al sezonului.

Simona Halep nu a primit încă un verdict de la Sport Resolutions în privința cazului său de dopaj, iar sportiva din România nu va putea lua partea nici la turneul de la US Open.

Fostul lider WTA, care inițial s-a aflat pe lista participantelor, nu a putut primi nici măcar un wild card din partea celor de la US Open pentru ediția din acest an a turneului.

Venus Williams, Caroline Wozniacki, Ashlyn Krueger, Robin Montgomery, Kayla Day, Clervie Ngounoue, Storm Hunter și Fiona Ferro sunt jucătoarele care au primit câte un wild card la US Open, potrivit anunțului făcut de organizatori.

Astfel, în așteptarea unui verdict de la Sport Resolutions, Simona Halep ratează cel de-al patrulea Grand Slam al anului.

În mai puțin de o lună, pe 11 septembrie, la o zi după încheierea US Open, Simona Halep va rămâne fără niciun punct și va dispărea din clasamentul WTA.

Simona Halep își va pierde, astfel, clasamentul WTA, deși acum o săptămână, la începutul lunii septembrie, era în Top 60.

US Open este ultima competiție la care a participat Simona Halep. La New York, în 2022, românca a pierdut în primul tur la Daria Snigur și după acel meci a picat un test anti-doping.

Sursă: DIGISPORT

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.