Primăria Bistrița derulează lucrări de reabilitare și modernizare a unei grădinițe din municipiu, printr-un proiect de peste un milion de euro finanțat cu ajutorul fondurilor europene. Reprezentații administrației locale speră ca lucrările să se încheie la finele acestui an, astfel încât circa 200 de preșcolari să beneficieze de condiții mult mai bune.
Potrivit viceprimarului municipiului Bistrița, Cristian Niculae, lucrările la acest obiectiv de investiții sunt destul de avansate, în prezent executându-se finisajele interioare. În plus, viceprimarul spune că există posibilitatea ca lucrările să fie încheiate până la finele anului.
”Am discutat cu constructorii posibilitatea devansării datei de finalizare a construcției pentru finalul acestui an! Voi face toate demersurile necesare pentru reintroducerea acestui obiectiv în activitatea educațională în cel mai scurt timp, având în vedere capacitatea de primire a peste 200 copii pe toate grupele de vârstă”, a declarat Niculae.
Potrivit proiectului, noua grădiniță va avea un regim de înălțime D+P+2E. La demisol va fi amenajată o sală multifuncțională, grupuri sanitare, vestiar, bibliotecă, spațiu pentru depozitare și întreținere și spații administrative. La parter vor fi amenajate două săli de grădiniță, grupuri sanitare, oficiu, cabinet medical, spații administrative și o sală pentru logopedie. La primul și cel de-al doilea etaj vor fi câte patru săli de grădiniță, cu un grup sanitar fiecare.