Autoritățile din Bistrița-Năsăud intenționează să amplaseze camere de supraveghere pe principalele drumuri de intrare și ieșire din județ pentru a asigura un nivel ridicat de securitate. Investiția se ridică la circa 170.000 de lei, în aceste momente fiind în derulare procedura de achiziție publică a sistemului de supraveghere. 

Sistemul de supraveghere video ar urma să asigure un nivel ridicat de securitate la nivelul judeţului şi, totodată, o îmbunătăţire considerabilă a calității vieţii cetăţenilor în întreg judetul Bistriţa-Năsăud, prin asigurarea unei bune monitorizări a zonelor limită de județ, precum şi a unor intersecţii importante din judeţ, înregistrarea permanentă a imaginilor şi arhivarea acestora în vederea utilizării ulterioare ca mijloc de probaţiune, precum şi minimizarea timpului de transmitere a evenimentelor, după caz”, se arată în motivarea necesității implementării unui astfel de proiect.

Proiectul a fost scos la licitație, anunțul fiind publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Astfel, se caută o companie care să furnizeze aparatura necesară pentru implementarea proiectului. Potrivit caietului de sarcini, vor fi amplasate 23 de camere, pe următoarele drumuri:

  • DN 17C – Dealul Ștefăniței (Romuli);
  • DN 17D – Șanț;
  • DN 172D – Lunca Ilvei;
  • DN 17 –Piatra Fântânele (Tiha Bârgăului);
  • DN 154B – Monor;
  • DJ 162 – Teaca – Archiud;
  • DJ 173 – Teaca – Ocnița;
  • DJ 173 – Milaș;
  • DN 16 – Urmeniș;
  • DN 16 – Silivașu de Câmpie;
  • DJ 151 – Budești;
  • DJ 172 – Chiochiș;
  • DC 14A – Beudiu (Nușeni);
  • DJ 172F – Braniștea;
  • DN 17 – Reteag;
  • DJ 151 – Târlișua;
  • DN 17C – Salva;
  • DN 17 – Beclean;
  • DJ 172 – Mocod;
  • DN 17C – Năsăud;
  • DJ 172D – Ilva Mică;
  • DJ 173A – Prundu Bârgăului;
  • DN 154 – Monor.

Organizatorul licitației este ATOP Bistrița-Năsăud, iar suma pregătită pentru această investiție este de aproape 170.000 de lei, fiind asigurată din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Ofertele se pot depune până la data de 8 octombrie, urmând ca după acest termen, să fie desemnat un câștigător. Ulterior, se va trece la montarea camerelor de supraveghere în zonele în care Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud consideră că este necesar.

Astfel de sisteme există și în alte județe din țară, ele fiind utile atât în monitorizarea traficului rutier, cât și în identificare unor autovehicule care au fost date în urmărire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.