Percheziții la mai multe firme într-un dosar de înșelăciune! Robineți achiziționați din spațiul asiatic, certificați fals pentru a putea fi comercializați

La data de 19 octombrie 2022, polițiștii Brigăzii de Combatere a  Criminalităţii Organizate Bacău – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu  procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț, efectuează o acţiune în județele Neamț, Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Brăila, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și Municipiul București.
Aceasta se desfășoară pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate, specializată în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, concurență neloială și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în dauna a 106 persoane juridice de pe întreg teritoriul țării. 

În cauză, s-a reținut faptul că, începând cu anul 2014  și până în prezent, reprezentanții unei societăți comerciale  au achiziționat din spațiul asiatic cantități semnificative de robineți de diverse dimensiuni și tipuri, produse ce nu sunt certificate în vederea comercializării în Comunitatea Europeană, pe care   le falsificau prin aplicarea de  serii de identificare a unor produse similare achiziţionate în acest scop din Europa, dar în cantități mici. Ulterior toate componentele de instalații erau vândute ca provenind din spațiul comunitar, fiind certificate prin utilizarea de documente false.
De asemenea, ofertele comerciale prezentate, care conțineau datele tehnice ale unor robineți din Comunitatea Europeană, erau nereale și susținute de documente care să ateste în fals că respectivele componente corespund din punct de vedere tehnic și calitativ.
Prin modificarea datelor tehnice, cumpărătorii de bună credință au fost induși în eroare cu privire la proveniența robineților, caracteristicile tehnice ale acestora (materialul din care era fabricat, presiunea la care putea fi exploatat în siguranță cât și perioada de exploatare a acestor piese. 
Totodată, componentele în cauză au fost comercializate ca fiind produse în Comunitatea Europeană, la prețuri mult mai mari decât produse similare fabricate în spațiul asiatic.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț urmează să fie conduse, în vederea audierii peste 30 de persoane.
De asemenea, urmează a fi audiaţi peste 100 de  reprezentanţi ai unor societăţi comerciale.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către  Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
Acţiunea este efectuată cu sprijinul I.P.J. Neamț și Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

Sursa: Realitatea de Neamt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.