Perfecționarea personalului medical în relația cu pacienții, următorul obiectiv al conducerii Spitalului Județean de Urgență Bistrița

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, a declarat că după investițiile de peste 32 de milioane de euro în reabilitarea, modernizarea și dotarea unității medicale, apare o nouă prioritate – aceea a personalului medical și a relației dintre acesta și pacient.

În conferința de presă organizată la Spitalul Județean de Urgență Bistrița cu prilejul inaugurării echipamentelor performante de imagistică medicală cu care unitatea a fost dotată, un CT și un RMN, managerul Gabriel Lazany a precizat că aceste aparate vor fi utilizate în mod exclusiv de pacienții care ajung în unitatea medicală. Majoritatea investigațiilor de acest tip se efectuează la solicitarea medicilor din cadrul Unității de Primiri Urgențe, astfel că această structură va fi principalul beneficiar al investițiilor realizate în spital.

”Ministerul Sănătății, prin repartizarea acestor două echipamente ne-a lansat două provocări. Una – găsirea unor soluții pentru a le amplasa, pentru că Bistrița nu a avut în dotare niciodată aceste echipamente de imagistică medicală. Și a doua provocare a fost găsirea unor soluții de a le face funcționale, cu resurse umană, cu organizarea unei linii de gardă care să deservească aceste echipamente în regim de permanență, în special partea de Computer Tomograf. CT-ul și RMN-ul ca și utilizare va fi utilizat de tot ce înseamnă spital. Asta înseamnă și Unitate de Primire Urgențe. Pentru că am citit anumite comentarii cum că UPU nu va beneficia de utilizarea acestor echipamente. UPU este primul și cel mai mare beneficar al lor, pentru că 70-80 la sută din investigațiile CT se fac la solicitarea UPU” a declarat Lazany.

Cele două aparate vor fi funcționale până la finele acestui an.

La RMN, furnizorul ne-a programat pentru punerea în funcţiune în prima săptămână a lunii decembrie, după care echipamentul este funcţional, pentru că nu necesită avize suplimentare de funcţionare. CT-ul este funcţional în acest moment, a fost pus în funcţiune, este depus dosarul la CNCAN pentru obţinerea autorizaţiei de utilizare, autorizaţie care cred că va fi eliberată aproximativ la jumătatea lunii decembrie. Până la sfârşitul anului, cele două echipamente vor fi în stare de funcţionare”, a mai adăugat Gabriel Lazany, care a mai precizat că va fi înfiinţată și o linie de gardă pe imagistică, astfel că, pe lângă cele cinci posturi de medici radiologi existente, s-au mai scos la concurs încă cinci. De asemenea, s-au scos la concurs și posturi de tehnicieni medicali.

Managerul spitalului a mai completat că investițiile nu se vor opri aici, ci vor continua, urmând să se pună accent și pe calitatea actului medical și pe relația dintre personalul medical și pacient.

”Vom continua aceste investiții. Deja avem surse de finanțare pentru tot ce ne-am propus și cred că o dată cu implementarea acestor proiecte ajungem la un punct de întreținere. De aceea este momentul să continuăm investițiile în oameni” a mai adăugat sursa citată.

Așadar, după ce la Spitalul Județean de Urgență Bistrița s-au atras fonduri în valoare de mai bine de 32 de milioane de euro pentru modernizarea și dotarea unității medicale, următorul pas va fi perfecționarea personalului medical.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.