Au rămas mai puțin de 24 de ore până când se vor deschide secțiile de votare, iar cetățenii cu drept de vot își vor putea exprima opțiunea electorală. La nivelul județului Bistrița-Năsăud, pentru cel de-al doilea tur, pe listele electorale permanente sunt înscriși 261.689 de alegători. Autoritățile au făcut deja toate pregătirile necesare pentru acest scrutin, pe parcursul zilei de sâmbătă urmând să ajungă în secțiile de votare și buletinele de vot. 

Potrivit Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, în județ sunt pregătite toate cele 313 secții de votare, majoritatea fiind amenajate în mediul rural (230), în vreme ce în mediul urban al județului vor funcționa 83 de secții.

Pentru cele 313 secții de votare organizate la nivelul județului, s-au atribuit un număr de 287.467 buletine de vot. În cursul zilei de sâmbătă, toate buletinele de vot și materiale necesare secțiilor de votare pentru desfășurarea procesului electoral vor fi transportate de delegații Instituției Prefectului împreună cu pază înarmată din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, către sediile unităților administrative din județ. De aici, acestea vor fi preluate de președinții fiecărei secții de votare.

Potrivit datelor furnizate de către Autoritatea Electorală Permanentă, pentru cel de-al doilea tur de scrutin, numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale permanente este de 261.689 alegători. 245.818 alegători sunt posesori de cărți de identitate. La nivel național, numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente este de 18.217.411 cetățeni, iar 19.186 cetățeni au dreptul de vot interzis prin hotărâri judecătorești.

Reamintim că procesul de vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale se va desfășura în țară în ziua de duminică, 24 noiembrie, în intervalul orar 07:00 – 21:00, cu posibilitatea prelungirii până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21:00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare.

Alegătorii vor avea două opțiuni: Klaus Iohannis (PNL) și Viorica Dăncilă (PSD).

La alegerile din 10 noiembrie, candidatul PNL – Klaus Iohannis a obţinut 37,82% din voturi, iar candidatul PSD – Viorica Dăncilă – 22,26%. La nivelul județului Bistrița-Năsăud, în primul tur Klaus Iohannis a obținut 48,76% din voturile electoratului, iar Viorica Dăncilă – 20,04%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.