Peste 3.200 de șomeri în Bistrița-Năsăud. Majoritatea nu beneficiază de indemnizații

În Bistrița-Năsăud sunt 3.266 de șomeri înregistrați la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Dintre aceștia, majoritatea (1.858) sunt neindemnizați, în vreme ce diferența de 1.408 sunt șomeri indemnizați.

Radta șomajului în judeţul Bistriţa – Năsăud, la sfârşitul lunii iunie 2018, a scăzut față de luna precedentă cu 0,04 puncte procentuale, fiind de 2,47 al sută.

Structura șomajului pe grupe de vârstă se prezintă astfel:
– 321 șomeri au vârsta sub 25 de ani;
– 176 șomeri au vârsta între 25 și 29 de ani;
– 628 șomeri au vârsta între 30 și 39 de ani;
– 914 șomeri au vârsta cuprinsă între 40 și 49 de ani;
– 621 șomeri au vârsta între 50 și 55 de ani;
– 606 șomeri au vârsta peste 55 de ani.

Potrivit AJOFM B-N, ”din punct de vedere al nivelului de instruire, șomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar, gimnazial și profesional au ponderea cea mai mare în totalul șomerilor înregistrați și sunt în număr de 2.489, cei cu nivel de instruire liceal și postliceal sunt în număr de 610 persoane, iar cei cu studii superioare sunt 167 persoane”.

Faţă de începutul anului 2018, respectiv luna ianuarie (rata şomajului în luna ianuarie 2018 de 3,10%), rata şomajului a scăzut cu 0,63 pp, iar numărul de şomeri indemnizaţi a scăzut cu 607 persoane.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut (rata şomajului în luna iunie 2017 de 3,41%), rata şomajului a scăzut cu 0,94 pp, iar numărul de şomeri indemnizaţi a scăzut cu 680 persoane.

Scăderea ratei şomajului s-a datorat aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare şi încadrării în muncă a şomerilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.