Prima zonă din România unde au fost montate panouri de avertizare pentru hrănirea urșilor

Hrănitul urșilor pe șoselele de munte a devenit un fel de „sport național” preferat al românilor, deși atacurile animalelor s-au înmulțit, ba chiar au fost și înregistrate și decese ale oamenilor atacați de urși. Prima zonă din România unde au fost montate panouri de avertizare pentru hrănirea urșilor este pe Transfăgărășan.  

Presa din Sibiu a solicitat atât Inspectoratului de Jandarmi al Județului Sibiu cât și din Argeș câte amenzi au fost aplicate pe parcursul anului 2023 celor care hrănesc animalele sălbatice pe Transfăgărășan. Răspunsul comun a fost: zero. În schimb, au fost amendați cei prinși că fac picnic pe marginea drumului.

”Referitor la solicitarea dvs. vă comunicăm faptul că de la începutul anului și până în prezent jandarmii sibieni nu au aplicat sancțiuni în contextul hrănirii sau fotografierii urșilor, iar sancțiunea cu cea mai mare valoare, respectiv 1.000 de lei, a fost aplicată unei persoane fizice, în zona Transfăgărășan, pentru nerespectarea obligației de a nu desfășura activități de picnic în afara zonelor special amenajate pentru activitățile de picnic și/sau a zonelor indicate pentru activitățile de picnic, astfel cum prevede Legea 54/2012”, au transmis redacției Turnul Sfatului oficialii Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu.

”Au fost aplicate două avertismente scrise pentru hrănirea animalelor, în zona Bâlea”, a transmis purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.