Primăria municipiului Bistrița a început o campanie de informare a cetățenilor care locuiesc pe străzi private, de pământ, asupra faptului că administrația locală nu poate desfășura lucrări de investiții din bani publici, decât pe străzi care aparțin domeniului public. În acest sens, pe străzile private din Bistrița vor fi amplasate panouri informative. 

La nivelul municipiului Bistrița există 99 de străzi private sau parțial private, pe care nu se pot executa lucrări de modernizare și asfaltare. Din acest motiv, Primăria Bistrița a demarat o campanie de informare a cetățenilor cu privire la procedurile pe care aceștia trebuie să le îndeplinească astfel încât strada să fie trecută în domeniul public al municipiului pentru a putea fi asfaltată.

”Cei care doresc să-și transfere străzile din domeniu privat în domeniul public, trebuie să parcurga o procedură cadastrală de desprindere a lotului de teren din corpul străzii de restul proprietății, iar ulterior, să-l doneze Primăriei Bistrița, care-l va introduce în domeniul public”, a declarat viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae, care zilele acestea a avut mai multe întâlniri cu cetățenii de pe câteva străzi din oraș.

Pe toate străzile care nu fac parte din domeniul public al municipiului Bistrița vor fi amplasate panouri informative.

Între anii 2016-2019, administrația locală din Bistrița a asflatat 19 străzi de pământ, fiind vorba despre străzile Grigore Pletosu, Castelanului, Drumul Dumitrei Vechi (după intersecția cu Drumul Cetății), Cocorului, Huniazilor, Bastionului, Bujorului, Tudor Jarda, Valea Sigmirului, Faleză, Armoniei, în localitatea Slătinița, Busuiocului, Lavandei, Macului, Poienii, Grigore Moisil, Labirintului, Pajiștei.

De asemenea, pentru alte 11 străzi de pământ din oraș există deja proiecte tehnice și avizele necesare, urmând ca și acestea să fie modernizate în viitor, în funcție de modul în care vor fi alocați bani pentru aceste lucrări. Este vorba despre străzile: Simfoniei, Răsăritului, Remus Cristian Bucur, Dinu Lipatti, Valea Căstăilor, Viile cu Pomi, Gheorghe Dima, Vasile Lucaciu, Orizontului, Ion Căian, Str. Tărpiului.

Totodată, administrația locală precizează că alte 19 străzi se află în diverse stadii de proiectare: Secundară 3 Sărata- Pădurii, Secundară 4 Sărata, I. Pop Reteganul, Bela Bartok, Secundară Unirea (Morii), Zăvoaie, Jupiter, Podgoriei, Viorelelor, Tabără, George Barițiu, Lempeș, Crângului, Sec. 12 Viișoara (din DN17 la cimitir), Nouă Viișoara, Filip Cristian Petru, Apusului, Școlii, Prundului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.