Primii 100 de km din drumul ”Via Transilvanica” au fost marcați (FOTO)

În doar două zile, Asociația Tășuleasa Social și reprezentanții autorităților județene din Bistrița-Năsăud au reușit să parcurgă primii 100 de km din drumul ”Via Transilvanica”, tronson pe care s-au aplicat deja marcaje care să permită buna orientare a călătorului pe traseu.

La nivelul județului Bistrița-Năsăud ”drumul care unește” va avea circa 125 de km și va străbate următoarele comune: Monor, Șieuț, Șieu, Mărișelu, Dumitrița, Cetate, Livezile, Bistrița-Bîrgăului, Tiha Bîrgăului și Lunca Ilvei.

Acțiunea de marcare a traseului a început luni, 9 iulie, de la intrarea în județul Bistrița-Năsăud dinspre Bucovina, în zona Ocolului Silvic Grădinița. În doar două zile au fost parcurse deja localitățile Lunca Ilvei, Tiha Bîrgăului, Bistrița Bîrgăului, Livezile, Cetate, Dumitrița și Mărișelu.

”A doua zi pe Via Transilvanica a început de dimineață devreme la Petriș, comuna Cetate! După ce am terminat de pichetat și această zonă împreună cu primarul Lucian Tarniță, am intrat în comuna Dumitrița, unde primarul Ilie Uchrenciuc, ne-a întâmpinat cu mult entuziasm! Chiar dacă e obositor din punct de vedere fizic, este o senzație unică să poți contribui la scrierea istoriei neamului nostru!” a declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, care s-a alăturat acțiunii de marcare a drumului și care susține acest demers.

Borna cu numărul 100 a fost amplasată chiar pe raza localității Mărișelu, iar acțiunea continuă pentru a se reuși marcarea traseului de pe raza localităților Șieu, Șieuț și Monor.

”Via Transilvanica” este  un proiect unic în România, care prevede realizarea unui drum pe o distanță de 950 de km, care va porni de la Drobeta Turnu Severin – unde a intrat pentru prima dată în țară Regele Carol, va străbate Transilvania și toate bogățiile culturale ale acesteia și va ajunge până la Putna unde se odihnește Ștefan cel Mare. Drumul va lega, în opinia inițiatorilor acestui proiect, culturi, etnii, tradiții și obiceiuri vechi dar încă vii.

FOTO: Emil Radu Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.