Pârtia de schi de pe Dealul Cocoș din Bistrița funcționează doar parțial, deși este plin sezon, bistrițenii având posibilitatea să practice acest sport abia de circa o săptămână, dar pe pârtia scurtă pentru copii. Pârtia mare va fi deschisă publicului pe 23 ianuarie, însă nu sunt asigurate toate dotările necesare.
Primarul Ovidiu Crețu a dezvăluit, luni, într-o conferință de presă faptul că sunt probleme destul de mari legate de investițiile la pârtia de schi. Parte dintre investiții nu au fost realizate, sau altele au pornit rău de la bun început, din cauza proiectului prost întocmit.
„Pârtia de schi, pentru buna ei funcționare, are în continuare nevoie de niște dotări pe care, din păcate, nu am reușit să le realizăm. Am plătit un generator de zăpadă mai mare și mai performant, pe care îl avem din 2018. L-am plătit în anul care a trecut și am achiziționat și sistemul de automatizare pentru instalația de zăpadă. Cei care au făcut proiectul nu au prevăzut un sistem centralizat, în care dintr-o cameră, de la un pupitru, să poți să pornești, să oprești sau să ajustezi toate elementele instalației. A fost cumpărat, a costat 147.000 lei (n. r. – circa 31.300 euro)” a declarat primarul Ovidiu Crețu.
Probleme sunt acum și cu stațiile de pompare, în condițiile în care municipalitatea nu poate lua legătură cu câștigătoarea licitației, SC Supersnow SRL, firmă cu sediul social în Sibiu și cu acționariat polonez.
„Am scos la licitație această lucrare cu două pompe, în valoare de 1,1 milioane lei, s-au prezentat două firme înregistrate în România, Tehnoalpin, de la care avem celelalte instalații inclusiv cele originale din proiect, cu baza în Italia, și firma Supersnow, cu baza în Polonia, care vrea să intre în afacerile cu schi din România. Ne-au dat ofertă, i-am declarat câștigători pe cei de la Supersnow, în 25 ianuarie pompele ar trebui să funcționeze, încă nu știm nimic de ei. Aveau termen de 60 de zile de punere în funcțiune, de la încheierea contractului, care a fost în 25 noiembrie. Nu au mai dat niciun semn, nu au dat pe aici, i-am sunat, nu răspund. Acum vreo 20 de zile ne-au spus că o să vină și o să le monteze, că le vin târziu pompele din Italia, dar recent nu avem informații. Ne trebuie neapărat, nu facem achiziția doar așa ca să avem ceva, putem lucra cu toate tunurile și să alimentăm lacul cu apă suficientă. La tunuri, pe lângă creșterea sistemului de pompare, aveam nevoie și de trei tunuri de capacitate mai mare, de genul celui pe care l-am cumpărat, și cu posibilitate de automatizare. Am primit oferte de la ei și de la Technoalpin, comisia i-a descalificat la furnizarea de tunuri, au făcut contestație, CNSC le-a dat câștig de cauză, e absolut aberant. Ne vom duce în instanță pentrru că deja ofertele sunt expirate, nu mai sunt în termen. Ne-au încurcat foarte rău„, a declarat Ovidiu Crețu.
Edilul a mai precizat faptul că și pârtia mică pentru copii a fost dotată cu teleschi. Unul second hand.
„Teleschiul de 300 m este o parte a dotărilor care au fost gândite inițial, numai că le-am achiziționat eșalonat, dar rezolvă problema începătorilor și a copiilor foarte mici. (…) Acesta are 40 de crose și poate să transporte maximum 540 de persoane pe oră. Este un teleschi second-hand pe care l-am adus din Cehia și a costat 622.000 lei (n. r. – 132.000 euro)„, a spus Ovidiu Crețu.
În acest sezon, edilul bistrițean spune că totuși se va putea schia și pe pârtia mare, care va fi deschisă joi, în condițiile în care municipalitatea a „împrumutat” un tun de zăpadă.