Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Asociația culturală „Grigore Bradea” vă invită la vernisajul expoziției de sculptură INWARD realizate de Florin Tamba – laureat al Premiului „Grigore Bradea” 2021. Evenimentul se desfășoară cu sprijinul partenerilor Restaurant Rod Cluj-Napoca și Asociaţia „Grigore Moisil” Bistrița. Vernisajul expoziției de sculptură are loc vineri, 5 mai 2023, de la ora 18.00, la Muzeul Bistrița.
În opinia istoricului de artă Vasile Duda -„Florin Tamba face parte din categoria sculptorilor capabili să producă un iconis, să creeze forme vizuale cu semnificație, cu sens și energie estetică. Se strecoară o linie clasicizantă în univesul artei sale, o viziune admirativă a femininului ce descinde, prin continuitate, din proporția și suplețea formelor lui Praxiteles, până la cele ale lui Modigliani și Cindy Sherman. O tehnică asumată după modelul marilor maeștri și o atitudine constructivă a frumosului se manifestă ca o eliberare din capsula gândurilor nerostite și ne destăinuie o viziune originală, o remaniere a umanismului contemporan…”
Florin Tamba este originar din Sălaj. Și-a început studiile în artă la Liceul de Artă “Ioan Sima” Zalău (2004-2008) și le-a continuat la Universitatea de Artă și Design, Secția Sculptură, Cluj-Napoca (2008-2011). Tot aici a urmat și studii universitare de master, la Facultatea de arte plastice, Secția Sculptură. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici filiala Cluj-Bistrița.
Simpozioane
2012 – Tabara de creație FringeStone Mănăstirea Muntele Rece din comuna Măguri-Răcătău, sculptură în piatră;
2012 – Tabara de sculptură Arsenal Park, Orăștie.
Expozitii
2021 – Expoziție personală „wordrobe”, Institutul Cultural Francez Cluj-Napoca;
2016 – „Corpus”, Expoziție colectivă Galeria 45, Cluj-Napoca;
2015 – “Vârsta de Bronz”, Muzeul de Arta, Cluj-Napoca;
2014 – Se întâmplă acum! Expoziție de sculptură și instalație, B-dul Eroilor, Cluj-Napoca;
2013 – „Loading Boema 5%” Casa Boema, Cluj-Napoca;
2013 – „Vârsta de Bronz”, Muzeul de Arta, Cluj-Napoca;
2012 – „I think I can, I think I can” Galeria Casa Matei, Cluj-Napoca, Cluj;
2011 – „Vârsta de Bronz”, Muzeul de Artă, Cluj-Napoca, Cluj.
„Principala temă de creație în jurul căreia am dezvoltat diferite concepte artistice a fost – Femeia. Femeia ca însemnătate în viața noastră, ca formă, ca principii și valori, femeia ca întreg și continuitate…” (Florin Tamba)
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud