Primăria municipiului Bistrița anunță redeschiderea ștrandului „Codrișor” în ziua de joi, 4 iulie 2019, la ora 9.00.

”Ne cerem scuze pentru întârzierea deschiderii, care se datorează lucrărilor de refacere a finisajelor, aflate în perioada de garanție”, arată municipalitatea.

În acest an, taxele de intrare nu se modifică, ele sunt ca și în anii precedenți:

– 6 lei – adulți;

– 3 lei – copii.

Ștrandul va fi deschis în perioada de vară zilnic, între orele 9.00 – 20.00.

Între anii 2015 – 2017, Ștrandul Codrișor a fost închis pentru efectuatea unor lucrări de modernizare. Valoarea investiției s-a ridicat la aproximativ un milion de euro. Pe lângă cele trei bazine care au fost modernizate (unul mare de dimensiuni olimpice și două mici destinate copiilor), baza de agrement a fost dotată și cu un spațiu de joacă pentru copii și un loc de picnic. După aceste investiții, ștrandul a fost redeschis în luna august a anului 2017.

În anul 2018, acesta a fost deschis la data de 6 iunie, funcționând de marți până duminică între orele 09:00 – 20:00. În fiecare zi de luni, ștrandul era închis pentru igienizare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.