În prima săptămână a lunii octombrie, medicii bistrițeni au raportat la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bistrița-Năsăud, peste 2.000 de cazuri de viroze respiratorii, mai bine de 60 de persoane având nevoie de îngrijiri medicale specializate, fiind internate în spital.
Potivit statisticilor întocmite de Direcția de Sănătate Bistrița-Năsăud, în prima săptămână a lunii octombrie, cele mai multe cazuri raportate au fost de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) – 2003 cazuri, dintre care 17 au necesitat internare într-o unitate spitalicească. Cele mai multe cazuri raportate au fost înregistrate la grupa de vârstă 5 – 14 ani (629), urmată de cea cu vârste între 15 – 49 de ani (526). Dintre persoanele internate, majoritatea au fost copii.
De asemenea, au fost înregistrate şi 160 de pneumonii cu 47 de internări, majoritatea cazurilor la grupa de vârstă > 65 de ani (30 de cazuri). Cele mai multe internări au provenit tot din rândul persoanelor vârstnice – 15 cazuri.
În schimb, în intervalul analizat nu a fost înregistrat niciun caz de gripă în Bistrița-Năsăud.
Medicii recomandă luarea unor măsuri esenţiale pentru reducerea riscului de îmbolnăvire:
- evitarea contactului apropiat cu persoanele care prezintă simptomatologie respiratorie şi evitarea zonelor aglomerare;
- spălarea mâinilor şi aerisirea spaţiilor în care se desfăşoară activităţile zilnice.
Totodată, se recomandă ca în cazul în care o persoană dezvoltă simptome de boală sau simptome care nu se ameliorează în termen de 72 de ore de la debut să se prezinte la medic.
Pentru sezonul rece 2019 – 2020, DSP Bistrița-Năsăud a solicitat Ministerului Sănătăţii peste 16.000 de doze de vaccin. O primă tranșă, de 550 de doze, au sosit deja în județ și au fost utilizate pentru imunizarea personalului medical și a categoriilor de personal care își desfășuară activitatea în zone cu risc. În ceea ce privește campania de vaccinare antigripală a populației, aceasta ar putea să înceapă chiar săptămâna viitoare, la nivel județean fiind așteptată să sosească o nouă tranșă de doze de vaccin. După ce vor sosi dozele, acestea vor fi distribuite cabinetelor medicilor de familie, urmând să înceapă și campania de vaccinare.