Spitalul mobil a readus zâmbetul pe obrazul bunicilor. Mii de români au acum acces la servicii medicale gratuite

În spiritul solidarității naționale, personalul voluntar al spitalului mobil se dedică îngrijirii sănătății celor mai defavorizați dintre noi. Astfel, în ziua Micii Uniri, românii din satele uitate de lume au avut șansa de a primi asistență medicală esențială, la care, în mod normal, ar fi excluși. 

Într-o zi atât de semnificativă pentru întreaga națiune, caravana medicală devine un simbol al speranței și solidarității în mijlocul comunităților vulnerabile. Oameni de toate vârstele, care nu au mai făcut investigații medicale de ani de zile, au fost întâmpinați cu căldură și grijă de către voluntarii caravanei.

„Ne trebuie implicare civică… de unde nu este. Fiecare, puțin câte puțin… ajutăm semenii”, a spus un voluntar.

Eforturile medicilor implicați în proiect depășesc simpla asistență în problemele de sănătate, așa că de multe ori ei devin sprijin pentru vârstnicii care poartă în spate povești emoționante.

„Îmi pare bine că a venit caravana aici. Nu mă așteptam. Am văzut caravana și am zis să merg și eu”, a spus o bunică.

Chiar dacă unii dintre bunici reușesc să meargă la oftalmolog în spitalele de stat, cheltuielile de după îi împiedică să-și cumpere ochelari. De aceea, caravana oferă acum și 200 de operații gratuite pentru cei care nu mai văd bine din cauza cataractei.

„Nu am mai putut să merg să cumpăr ochelarii. Pensie de boală. Abia am 1280 de lei”, a mai spus acesta.

Caravana medicală se află în continuare în județul Sibiu. Pe parcursul zilelor următoare, va aduce zâmbetul pe fața românilor din mai multe localități. Voluntarii îi vor aștepta și acolo cu brațele deschise.
    
Mii de români au acum acces la servicii medicale gratuite. Spitalul mobil a readus zâmbetul pe obrazul bunicilor României.

 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.