160 de elevi din întreaga țară participă la cea de-a IX-a ediție a Cupei DHS 2018, ce se va desfășura la Bistrița
Cea de-a IX-a ediție a Concursului Naţional de Îndemânare pe Biciclete şi Educaţie Rutieră, Cupa DHS 2018, se va desfășura în acest final de săptămână la Bistrița.
Startul se va da sâmbătă, 30 iunie, de la ora 10:00, din faţa Palatului Culturii. Vor participa 160 elevi din clasele V-VIII, îndrumaţi de 40 profesori coordonatori, formând 40 de echipe, finalişti ai etapelor judeţene din toate reşedinţele de judeţ.În cadrul competiţiei, concurenţii trebuie să treacă prin doua probe, una teoretică şi una practică.
”Pentru început, vor da dovada că ştiu regulile de circulaţie şi vor primi întrebări despre istoria bicicletei, modelele de biciclete produse de compania organizatoare, DHS, cât şi din legislaţia rutieră. A doua probă va consta în parcurgerea unui traseu cu bicicleta în poligon. Elevii vor participa în echipe mixte de 4 persoane (2 fete şi 2 băieţi), însoţiţi de un profesor coordonator”
precizează Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud.
Premiile competiţiei vor fi decernate în data de 1 iulie, începând cu ora 16:30 în cadrul unui spectacol oferit de organizatori pentru toţi concurenţii şi vizitatorii prezenţi, în faţa Palatului Culturii din Bistriţa.Judeţul Bistriţa-Năsăud va fi reprezentat de un echipaj compus din elevi de la Liceul Tehnologic Telciu, îndrumaţi de profesorul Ceuca George.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










