20 de elevi de la Școala Gimnazială Josenii Bârgăului învață cum să devină antreprenori de succes (FOTO)

72558914_2956142487944930_7499546406768607232_n
Mediateca Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud găzduiește un curs de antreprenoriat social, finanțat de Ambasada SUA, la care participă 20 de elevi din clasele a V – VII de la Școala Gimnazială Josenii Bârgăului. Cursul face parte dintr-un proiect în care mai sunt înscrise încă două școli gimnaziale, din județele Alba și Sibiu.
”Îi
învățăm pe copii despre antreprenoriatul social, despre cum să facă bine societății, cum să se comporte mai bine față de persoanele mai puțin înzestrate sau cu dizabilități, în principiu, să fie oameni! Cursul are o durată de zece zile, câte trei ore pe zi. În urma acestui curs, ei ar trebui să poată să scrie un proiect social, fără implicare de resurse financiare și să-l implementeze, astfel încât proiectul lor să aibă finalitate și să fie familiarizați cu noțiunea de social
”, a declarat prof. Roxana Crișan, formator.[gallery link="file" size="medium" ids="87820,87819,87818,87817,87816,87815"]„
Suntem mândri că facem parte din acest proiect, fiind singura școală din județul Bistrița-Năsăud care are 20 de elevi înscriși în el. Sperăm ca la finele cursului, după ce vom fi parcurs toate etapele, să putem scrie un proiect în sprijinul comunității noastre, pentru copii și cu copii. Sperăm ca ei să învețe noțiunile elementare despre voluntariat și antreprenoriat, pentru că, de fapt, ținta noastră este să punem bazele pentru ceea ce va urma în viitor pentru ei, pentru formarea lor. Proiectul este derulat cu sprijinul Departamentului de Stat al SUA, în parteneriat cu ISJ Bistrița-Năsăud și Biblioteca Județeană
”, a completat prof. Felicia Măjer, directoar al Școlii Gimnaziale Josenii Bârgăului.Cursul de antreprenoriat pentru cei 20 de elevi cu vârsta cuprinsă între 11 și 15 ani, de la Josenii Bârgăului va totaliza 30 de ore.
Sursa:
www.bjbn.ro
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










