AMENINȚARE CU BOMBĂ PE AEROPORTUL DIN CLUJ

AMENINȚARE CU BOMBĂ PE AEROPORTUL DIN CLUJ
Alarma s-a dovedit falsă
O amenințare cu bombă primită telefonic în noaptea de miercuri spre joi a pus în alertă autoritățile de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca. Vizată a fost o aeronavă aflată în zbor pe ruta Barcelona–Cluj, însă în urma verificărilor, alarma s-a dovedit a fi falsă.
Incidentul a avut loc în data de 23 aprilie, la ora 23:36, când centrala aeroportului a recepționat apelul anonim. Conform protocolului, a fost activat imediat Planul de Management al Situațiilor de Criză, iar Comitetul de criză s-a întrunit pentru coordonarea intervenției. În urma verificărilor, s-a concluzionat că nu exista nicio amenințare reală.
Reprezentanții aeroportului au transmis că traficul aerian nu a fost afectat, toate zborurile fiind operate conform programului. Pasagerii cursei din Barcelona au fost debarcați în siguranță și au primit asistență din partea personalului aeroportuar și a companiei aeriene.
„Instituțiile abilitate au demarat o anchetă pentru a identifica autorul apelului fals și vor fi luate măsurile legale care se impun”, se arată în comunicatul oficial transmis de Aeroportul „Avram Iancu”.
Autoritățile reamintesc că alertele false de acest tip constituie infracțiuni grave și pot avea consecințe penale severe.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 12:26 - Astăzi este Sâmbăta Mare. Care sunt tradițiile religioase și datinile legate de ajunul Paștelui?
- 11:30 - Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge sâmbătă seara și în România
- 11:26 - Moment istoric în astronautică: Artemis II a revenit cu succes pe Pământ după cea mai îndepărtată misiune umană din istorie - VIDEO
- 11:18 - Eugen Rădulescu (BNR), verdict dur pentru administrația americană: Cum să nu intuiești închiderea Strâmtorii Ormuz? Nimic nu putea fi mai previzibil
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News










