Arestată preventiv pentru că a furat peste 6.000 de euro dintr-o locuință

furt-euro
O femeie a fost arestată preventiv, după ce ar fi sustras o sumă de bani, dintr-o locuință. Prejudiciul a fost recuperat aproape în totalitate de polițiștii bistrițeni.
”Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, în colaborare cu polițiștii specializați în investigații criminale au efectuat activități specifice pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului într-un caz de furt, comis la data de 24 martie”
, arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, într-un comunicat de presă.Astfel, ca urmare a cercetărilor efectuate, la data de 5 aprilie, polițiștii au identificat o femeie de 33 de ani, din Recea Cristur, județul Cluj, bănuită că, împreună cu fiicele ei minore, de 11 și 12 ani, ar fi sustras suma de 6.600 de euro, din locuința unei femei din localitatea Livezile. Polițiștii au reușit să recupereze suma de 6.000 de euro, bani care au fost restituiți păgubitei.
”Femeia în cauză a fost reținută pentru 24 de ore, iar ulterior a fost prezentată instanței, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Cele două minore au fost au fost internate în centrul de primire în regim de urgență Bistrița din cadrul DGASPC Bistrița-Năsăud”,
mai arată IPJ B-N.Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activități infracționale.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














