Bărbat din Bistrița-Năsăud, reținut de polițiști pentru deținere ilegală de arme

Arme
Un bărbat din localitatea bistrițeană Monariu a fost reținut pentru 24 de ore după ce polițiștii au descoperit în locuința sa trei arme de vânătoare și muniție, pe care acesta le deținea fără drept. Bărbatul este acuzat acum de neresepctarea regimului armelor și munițiilor.
Poliția a fost sesizată, miercuri, despre faptul că un bărbat, de 46 ani din Monariu ar deține ilegal arme la locuința sa. În urma unor verificări, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au descoperit că bărbatul deține trei arme.Conform IPJ Bistrița-Năsăud, este vorba despre două arme letale cu destinația vânătoare, o armă neletală cu aer comprimat supusă autorizării, aproximativ 400 gr de pulbere neagră, care face parte din categoria materialelor explozive, 34 cartușe, 63 de capse pentru inițiere, toate deținute ilegal și care au fost indisponibilizate de oamenii legii.Bărbatul a fost reținut pentru 24 ore de polițiști. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud cu propunerea luării unei măsuri preventive, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și nerespectarea regimului materiilor explozive.
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











