Călin și Cristela Georgescu participă la cel mai mare pelerinaj de Sfântul Gheorghe. Candidatul interzis a ajuns la Mănăstirea Pantocrator

Președintele interzis Călin Georgescu
Președintele interzis Călin Georgescu a ajuns la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, unde participă la unul dintre cele mai mari pelerinaje religioase din această perioadă.
Acesta este însoțit de soția sa, Cristela Georgescu, iar la sosire a fost întâmpinat de numeroși credincioși, în același mod în care a fost primit și în perioada în care se afla sub măsura controlului judiciar.
Călin Georgescu a ajuns la Mănăstirea Pantocrator
Prezența sa vine în contextul în care mulți se așteptau să dispară din spațiul public după ridicarea restricțiilor, însă apariția la pelerinaj arată clar că acesta continuă să fie alături de popor.
Evenimentul religios este marcat de aducerea Cinstitului Cap al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Mănăstirea Xenofont din Muntele Athos și face parte din pelerinajul tradițional organizat cu ocazia hramului așezământului monahal.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:47 - Trump amenință Spania, dar nu o poate da afară din NATO. Ce spune tratatul Alianței
- 14:52 - Donald Tusk pune sub semnul întrebării loialitatea SUA în NATO: „Avem motive de îngrijorare”
- 14:45 - Anca Alexandrescu avertizează: „România este vândută bucată cu bucată sub masca unui abuz de putere”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














