Cinci autoturisme au fost avariate de un șofer din Bistrița. Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest (FOTO)

52387465_2506740086065893_3129521546498932736_n
Cinci autoturisme care erau parcate pe raza municipiului Bistrița au fost avariate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de un șofer care a pierdut controlul mașinii pe care o conducea. Când au venit polițiștii, șoferul a refuzat testarea cu aparatul etilotest.
Un accident soldat doar cu pagube materiale s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 04:00, în zona Lama din municipiul Bistrița. Șoferul unui autoturism a reușit să avarieze cinci autovehicule parcate, după ce nu a mai reușit să controleze mașina pe care o conducea.Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Diana Pintea, bărbatul are 30 de ani și este din Bistrița, iar când oamenii legii au intervenit la fața locului, acesta a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest.”
Un bărbat de 30 de ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism prin localitate, a pierdut controlul volanului, a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar, fiind proiectat ulterior în alte trei autoturisme parcate. După impact, șoferul și-a continuat deplasarea și a mai acroșat încă un autoturism parcat. La solicitarea organelor de poliție, șoferul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i s-au prelevat două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”
a declarat Diana Pintea.Accidentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale. Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.


FOTO: Facebook - German Daniel, Grup Info Trafic Bistrița Năsăud
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














