Criza lemnelor de foc afectează și Bistrița-Năsăud. Ce solicitare a făcut deputatul Simionca de la tribuna Parlamentului? (VIDEO)
Deputatul bistițean Ionuț Simionca a ridicat, în plenul Parlamentului, problema crizei lemnelor de foc cu care se confruntă din ce în ce mai mulți locuitori din diverse zone ale țării, inclusiv din Bistrița-Năsăud.
”Criza lemnelor de foc nu este o criză nouă pentru locuitorii satului Rusu Bârgăului din județul Bistrița-Năsăud. Anul trecut, o femeie din sat a murit înghețată deoarece nu avea cu ce să se încălzească”
susține deputatul bistrițean Ionuț Simionca.Acesta a purtat discuții cu localnicii de pe Valea Bârgăului, iar oamenii i s-au plâns acestuia și i-au spus problemele cu care se confruntă. ”
Oamenii din sat mi-au spus zilele trecute că nu beneficiezi de ajutorul de urgenţă de la Primărie constând în lemne de foc decât dacă ai relații. Lucru de neacceptat, cu atât mai mult cu cât cei aflați în această situație sunt moștenitorii grănicerilor, iar pădurile din localitate le aparțin, nefiind naționalizate vreodată”
a precizat Simionca.Potrivit parlamentarului, criza lemnelor de foc își face simțită prezența și pe Valea Bârgăului, pe Valea Ilvelor, precum și în alte localități din județul Bistrița-Năsăud și din alte județe din România.De la tribuna Parlamentului, Ionuț Simionca a făcut apel la autoritățile locale să se îngrijească de persoanele sau familiile aflate în dificultate. Deputatul propune ca acestor persoane să li se ofere lemne de foc pentru a reuși să treacă peste iarnă.[embed]https://www.facebook.com/IonutSimionca/videos/274745826484178/[/embed]
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














