Cu o zi înainte de referendum, pe 5 octombrie, în Bistrița-Năsăud cursurile ar putea fi suspendate
Cu prilejul sărbătoririi Zilei Educaţiei, marcată anual pe data de 5 octombrie, preşcolarii şi elevii din Bistrița-Năsăud ar putea fi liberi, pentru că există posibilitatea suspendării cursurilor. O decizie finală în acest sens nu a fost luată, însă astăzi, Comisia Paritară din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistrița-Năsăud se va întâlni și va decide dacă pe data de 5 octombrie vor fi suspendate cursurile.
Într-o ședință a Colegiului Prefectural Bistrița-Năsăud, inspectorul școlar general Camelia Tabără a declarat că ”
astăzi avem Comisie Paritară şi trebuie să hotărâm acest lucru. Noi vrem să propunem suspendare de ore şi desfăşurarea consfătuirilor, pentru că sunt multe elemente de noutate. Colegii au participat la consfătuiri şi e un moment bun. În mod normal, ar fi fost activităţi specifice Zilei Educaţiei şi noi asta vrem să propunem. Vom anunţa imediat ce avem decizia Comisiei Paritare”
.Întrebată dacă ar putea fi suspendate cursurile și în prima zi de după referendumul pentru definirea familiei, pe 8 octombrie, Camelia Tabără a declarat că nu există solicitări în acest sens. „
Aşa cum am desfăşurat şi în alţi ani alegeri în spaţiile şcolare, niciodată nu au fost probleme sau solicitări de a închide şcolile, nici înainte, pentru organizarea secţiilor de votare şi nici după
”, a completat inspectorul școlar general.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














