Cutremur pe Santiago Bernabeu: Real Madrid se desparte de Xabi Alonso după eșecul cu Barcelona

Cutremur pe Santiago Bernabeu: Real Madrid se desparte de Xabi Alonso după eșecul cu Barcelona
Real Madrid se desparte de Xabi Alonso după eșecul cu Barcelona
Real Madrid a anunțat oficial despărțirea de antrenorul principal Xabi Alonso, la doar o zi după înfrângerea suferită în fața marii rivale Barcelona, scor 2-3, în Supercupa Spaniei.
Decizia vine într-un moment tensionat pentru clubul madrilen, aflat sub presiunea rezultatelor și a așteptărilor uriașe ale suporterilor. Într-un comunicat publicat pe site-ul oficial, conducerea clubului a precizat că separarea s-a produs „de comun acord”, subliniind legătura specială dintre Xabi Alonso și Real Madrid.
„Real Madrid anunță că s-a despărțit, de comun acord, de Xabi Alonso. Xabi Alonso se va bucura mereu de dragostea și admirația tuturor madridiștilor, pentru că este o legendă a clubului și întruchipează valorile Realului. Real Madrid va fi întotdeauna casa lui”, se arată în mesajul clubului.
Totodată, oficialii madrileni i-au mulțumit antrenorului și staff-ului său pentru activitatea depusă și le-au urat succes în următoarele provocări profesionale. Xabi Alonso a preluat banca tehnică a Realului în vara trecută, într-un context complicat, și a bifat un bilanț de 24 de victorii, patru remize și șase înfrângeri în toate competițiile.
Deși echipa a arătat momente de joc solid, rezultatele din meciurile decisive și eșecul din Supercupă au cântărit decisiv în luarea acestei hotărâri.
În campionatul Spaniei, Real Madrid ocupă în prezent locul al doilea, cu 45 de puncte, la patru lungimi în spatele liderului Barcelona, situație considerată insuficientă de conducerea clubului în contextul obiectivelor stabilite la începutul sezonului.
Rămâne de văzut cine va prelua banca tehnică a „galacticilor” și dacă schimbarea va aduce un nou impuls într-un sezon care se anunță extrem de disputat.
Citește și:
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News


_4f88515c25_a3b9209761.webp)








